Autor: Oana

Ce apreciez cel mai mult la oameni este o calitate sau poate mai degrabă o valoare pe care o întâlnesc din păcate din ce în ce mai rar – autenticitatea. Curajul de a da deoparte orice mască impusă de societate sau de propriul eu pentru a ne încadra în tipare care de cele mai multe ori nu ne reprezintă. Călcăm pe sufletul nostru pentru validarea care nu ne aduce fericirea, facem binele în condiții care nu ne reprezintă și, în cele din urmă, viața devine doar o supraviețuire. A fi liber de norme impuse și a ajuta în termenii tăi, ce te definesc ca om, face ca ajutorul să îți creeze un renume, să fii tu și nimeni altul ca tine. Viața nu ne cere să fim cuminți, perfecți, ci prezenți cu tot ceea ce suntem, suflet, inimă și un trup care le poartă pe toate. Viața nu ne vrea aspri cu noi, critici, etichetați de noi înșine, ci veseli, asumați, cu o bogăție imaterială dăruită celorlalți din poziția în care noi nu ne pierdem identitatea.

Următoarea poveste mi-a adus în față un om autentic cu adevărat. Care a ales conștient să rămână fidel propriilor valori și trăiri într-un stil care a căpătat unicitate și care îl reprezintă oriunde îl poartă pașii. El este Marius Stratulat. M-aș putea opri aici, numele spune deja enorm, dar voi continua povestea, așa cum îi place lui, nu cu note grave, fără drame existențiale, ci cu umor și pe alocuri ironie, pentru că viața este mișto și merită trăită, indiferent în ce situații ne aduce.

2011. 21 de ani… joc de cifre neîntâmplător, Marius suferă două accidente care se succed la distanță de 6 luni. Primul, accident auto în staționare, pare să fie dat ca o inițiere a ceea ce urmează să fie definitiv, un definitiv care va defini complet un destin ales doar pentru el. Durerile, suferința, zbuciumul inițial sunt acolo să ne fie punct de reper pentru ceea ce am putea numi lovitura finală, menită să închidă perspectiva, numai că, pentru Marius, ea este deschizătoare de drumuri. Al doilea accident, moto de data aceasta, devine cumva prelungirea primului, ambele creează povestea. Primul reprezintă introducerea, iar al doilea punctul culminant, intriga, ce duce la un deznodământ din care acum izvorăsc binele făcut la un nivel de calitate înalt și tovărășia autentică, pentru că Marius este tovarăș de viață pentru toți cei care beneficiază de ajutorul lui, un mentor, un punct de reper, un pilon.

În urma celui de-al doilea accident, Marius intră în comă, din care iese în mod repetitiv datorită unor proceduri medicale făcute pe viu. Primii salvați, plămânii, aerul de care avea nevoie pentru a respira şi a lupta pentru un adevăr aflat întâmplător de la femeia de serviciu din spital: ești paralizat. La 21 de ani, cu o viață de tânăr trecută sumar prin fața ochilor, primul gând este încheierea socotelilor printr-o cerință scurtă: doresc o seringă goală. Numai că oamenii din jur știu, condiția necesară supraviețuirii când gândul morții îți trece prin minte este câștigarea fiecărei zile, iar Marius nu a primit seringa, ci darul fiecărei zile până când gândul s-a risipit. Urmează drumul operațiilor și al speranței năruite. Acceptarea adevărului, a contextului în care se afla, era primul pas în descoperirea soluțiilor. Sunt lucruri care nu se spun, dar mă întreb ce simte un tânăr iubitor de viață când în toate cele fiziologice depinzi de alții, preferi să trăiești în rahat decât propria mamă să îți fie sprijin. Cine poate cuprinde durerea, rușinea, teama de a nu mai fi bărbat din inima unui tânăr care trebuie să se adapteze la o nouă realitate? Cum trebuie să vibreze inima când mergi agățat de mașinile prietenilor, tu fiind în scaun rulant, și cel mai crunt, cum simți golul când toți cei de până atunci își micșorează numărul la 0. Din toți, niciunul nu rămâne, pentru că ești în scaun rulant. Întrebări la care noi, cei care citim acest articol, nu putem răspunde, dar putem citi sufletul acestui tânăr extraordinar și războiul interior menit în definitiv să îl facă mai puternic. Pentru că Marius s-a ridicat din toate dezamăgirile celor dragi. Fiecare lovitură devine o determinare, un mic pas spre visul de a nu deveni spectator la propria viață, atunci când fix asta ți se spune că se află la capăt.

Fundaţia Motivation România îl introduce într-o lume a posibilului prin voluntariat, prin sport, prin adaptabilitatea la noua viață cu care începe să se joace. El și viata își creează propriile mișcări ca pe o tablă de șah. Viața dă șah, Marius tânjește spre mat și asta se va întâmpla. Când colaborările cad și dezamăgirile curg este de înțeles că drumul trebuie reconfigurat. O scurtă experiență în Anglia și sfatul medicilor de a deveni observator la tot ceea ce se întâmplă acolo și a implementa în țară aprind scânteia. Tot ce a învățat împreună cu cei de la Motivation și experienţa din străinătate au pus o cărămidă la construcția posibilului din imposibil.

Se spune că în realizarea oricărui vis, oricărei dorințe, avem nevoie de susținere, de un aliat. Pentru Marius, acesta este Nicu Chiosu, Neni cum îi spun cei dragi. Un fel de relație de completare reciprocă, ce îi lipsește unuia, are celălalt, dar, mai mult decât atât, o camaraderie, un concept mai vechi ce are la bază ideea toți pentru unul și unul pentru toți. Se susțin reciproc în derularea proiectelor din care reiese acum un imperiu al umanității.

Pornind de la nimic, nici măcar de la speranța că poate face ceva notabil în viață, a apărut Marius Stratulat ca fondatorul și inima din spatele lanțului de clinici MSN Life Services pentru recuperare medicală și a asociației Help to Heart, care își dedică eforturile incluziunii sociale și reintegrării persoanelor cu dizabilități în societate și pe piața muncii.

Marius nu vede dizabilitatea ca pe un obstacol, ci ca pe o oportunitate de a face o schimbare pozitivă. Mare parte din echipă este formată din persoane cu dizabilități, cei pe care se poate baza cel mai mult. Dorința lui a fost să creeze o lume în care persoanele cu dizabilități nu mai sunt excluse nici de societate, nici de propriile lor bariere. A creat programe de dezvoltare personală, life coaching, educație sexuală și reintegrare socială, prin care toți membrii echipei îi învăță pe oamenii cu dizabilități locomotorii că totul poate fi un reînceput normal. Marius mărturisește cu multă considerație față de echipă că îi place să apese butonul prin care pleacă salariile personal, pentru că toți acești oameni muncesc pentru visul lui.

În anul 2015, au înființat Medical Services for Neurology, care are ca activitate principală comercializarea dispozitivelor medicale, dispozitive de mers, dispozitive urinare, dispozitive și tehnologii asistive, precum și produse de îngrijire corporală. Acești oameni-lumină susțin un întreg sistem în care persoanele cu dizabilități sunt purtate pe aripi într-o societate în care se face prea puțin pentru ei.

Aici, oamenii primesc ajutor decontat de casa de asigurări, cu un complex de servicii ce funcționează ca un puzzle. Pentru că cei doi știu că, în momentul în care ajungi într-un scaun rulant, nu doar corpul a cedat, emoționalul și psihicul sunt tot acolo. Iar dacă cele din urmă luptă spre victorie, trupul găsește resurse.

Și asta nu este tot, pe lângă luptele sociale și civice, duce lupte inclusiv cu poluarea din sudul Bucureștiului. Înființează asociația Iar miroase, în care se luptă împotriva mafiei gunoaielor, a poluării, prin activități și proiecte de protecția mediului, cu multe reușite la activ. Marius este pretutindeni, lupta lui este continuă, militează pentru a duce visul la un alt nivel și merge oriunde este nevoie pentru a face asta. O face într-un mod autentic, dar care are la bază mult studiu și experiență de viață activă, în care nu stăm să gândim ce facem, ci chiar facem în timp ce gândurile rulează.

Nu am putut să nu mă întreb cum, de unde atât de multă putere, cum arată căderile unui om care a reușit să facă atât de multe dintr-o poziție în care mulți poate nu ar face nimic. Răspunsul este că mintea a fost tot timpul ocupată la ceea ce a făcut și studiat, 4 facultăți la activ, învățare permanentă, prea puțin timp de research, mai mult văzând și făcând. Muzică tare pe canapea când oboseala își arată colții. Dar cel mai important, atunci când iubești ceea ce faci cu adevărat, când toată energia ta se îndreaptă spre binele făcut aproapelui, toate ți se întorc precum un bumerang. Viața ți le dă înapoi, ea nu rămâne datoare, când crezi că ți-a luat totul, de fapt ți-a dat totul. Ți-a luat posibilitatea unei vieți normale, ți-a dat o viață cât o poveste, ți-a luat oameni dragi, ți-a dat însutit și de o calitate net superioară, o familie cât pentru toți cei pierduți, ți-a luat banii, dar te-a recompensat pe măsură. Condiția esențială, o inimă sinceră, dăruită celor aflați pe drumul parcurs de tine.

Consider că cel mai bine poți ajuta din poziția celui care a fost acolo. Viața autentic trăită este cea care m-a prăbușit, din care m-am ridicat, din care am învățat pe brânci și din care dăruiesc celor care se află acum unde am fost eu. Ce poate fi mai frumos decât să sădești speranță, bucurie, cunoștințe, soluții concrete de viață în sufletul unui om care crede că parcursul s-a încheiat, să aduci zâmbetul acolo unde a apus, să dai sens acolo unde pare că nu mai există!

Pentru mine, Marius Stratulat este o energie explozivă, o dovadă vie că determinarea și energia plasată într-un vis, susținută puternic de muncă, răbdare și perseverență, poate muta munții. Pentru că lupta lui de până acum a mutat munții într-un domeniu în care, în România, din păcate a fost o pace, poate prea multă pace. Oamenii care sunt norocoși să beneficieze de serviciile de înaltă calitate din clinicile de recuperare au câștigat mai mult, au câștigat un om, de la care au învățat înainte de toate să se bucure de viață, să aibă o viziune în care să creadă și să lupte pentru ea.

Să nu uităm pactul de peste cinci ani când vom vorbi despre spitalul tău în același loc, eu știu, am simțit că nu te vei opri aici, am simțit dorința izvorâtă uneori din frustrarea că ajutorul nu vine din mai multe direcții, dar drumul tău este unul, visul tău este unic, la fel cum ești și tu, jocul tău de șah e încă în desfășurare, dar nu este cu viața acum, miza este viața altora, pentru care tu joci până câştigi.

Uneori, poveștile sunt bucăți din noi, ipostaze în care ne aflăm în anumite momente ale existenței noastre atunci când slovele aștern de fapt interiorul creatorului și mai puțin firul narativ în sine. Când scriem, trăim cu falsa impresie că rândurile sunt despre ei, cei căutați, descoperiți, dar în fapt este despre poziția inimii în care ne aflăm noi, cei care decidem să așternem în cuvinte siluete sufletești care ascund în umbră emoțiile profunde ale ipostazelor în care eul creator dorește să construiască portrete ale oamenilor lumină.

Povestea celui care scrie începe cu întâiul gând, cu determinarea de a revărsa ideile ce prind viață în emoție. Din acel moment, fiecare etapă este definitorie în structurarea istorisirilor. Am crezut cu tărie că ele determină fluxul creator, dar acum susțin că narațiunile se scriu cu inima autorului, cu tipologia umană gravată prin întămplări, emoții, locuri, întâlniri cu oameni de-a lungul vremii. Toate creează acest puzzle din care se revarsă, unii ar spune talentul, eu l-aș numi dorință de expunere treptată a unor incizii sufletești.

Primul semn, întâlnirea cu cartea, cu citatul care determină vibrația interioară cu care sufletul se identifică pe loc, „limpede nu vezi decât cu inima”.

Drumul poate părea un întuneric așternut ca un tunel plin de incertitudini, temeri, nesiguranțe spre care zâmbim ca o sfidare, declarând război direct unor trăiri menite să aducă retragerea.

Până când instrumentul și foaia se întâlnesc în timp ce ființa caută inspirația oriunde inima vede limpede.

Pornești singur, în locuri altădată pline de zarvă umană, tipologii diverse, căutând lumina și întâlnirea cu sinele, privind din când în când spre trecut, cu zâmbet și resemnare, dar cu atracția luminii de la capăt.

În haos, scrisul devine liniște, refugiu, revărsare, inspirație.

În natură, în social, în vibrația străzilor, în tropăitul tocurilor pe scări, în mulțime și singurătate, motorul este pornit, el nu mai poate fi oprit, inima se varsă în scris, mânată de notele piesei preferate: „pune mâna și scrie”.

De aici, autorul se identifică în primul rând cu sinele descoperit, cu imaginea nou creată, îi place ce vede, este în simbioză cu el însuși, imaginea este completă.

Povestea se scrie mai departe, dar cu alte note personale, menite să facă distincția între început timid și continuare în putere, cu o inimă conturată de experiența întâlnirii cu lumea slovelor, a cărților și a oamenilor lumină. Poate că de acum autorul însuși a devenit și el unul dintre ei.

Fascinația mea pentru viața marilor personaje feminine din istorie, și mă refer aici la figuri emblematice, regine, prințese, s-a oprit brusc asupra unui subiect pe care am vrut să îl înțeleg mai bine. Pasiunea pentru cai și călărie este ancorată puternic în tradiția marilor case regale ale lumii. Prințesele, reginele, toate erau inițiate încă de mici în acest proces de păstrare a unui ceremonial parcă sacru. Este o adevărată moștenire de familie menită să aducă relaxare profundă, să manifeste un spirit de competiție elegant și să se transforme chiar într-o formă de artă.

Deși pare parte din protocol, dragostea cu care marile regine ale lumii, regina Elisabeta, regina Maria a României, vorbesc despre cai pare că este tocmai o ieșire din această zonă, o oportunitate de a fi tu însuți, de a experimenta evadarea și libertatea prin ceea ce pare o etichetă a unei lumi nobile. Pentru că acest animal descris ca mistic atât în basmele pentru copii, cât și în întâmplări reale are această putere asupra omului, de a-i inspira libertate.

Caii au această energie, vie, brută și profund inteligentă pe care foarte puțini oameni o pot percepe cu adevărat. Este un transfer, un schimb, care se produce doar în simbioză. Nimic întâmplător, acest animal cu o putere explozivă are o sensibilitate aparte la emoția umană autentică și manifestată sincer. Este aproape incredibil cum această legătură se produce ca un efect oglindă invizibil. Întotdeauna caii reflectă propria stare energetică a celor cu care intră în contact. Privirea de sub coamă se manifestă în cazul meu ca o chemare. O chemare spre cercetare lăuntrică, spre regândire, spre reorientare, spre întoarcere la sinele meu autentic.

Am experimentat de curând o conectare cu acest animal simțindu-i căldura pielii și vibrația mușchilor. Un cal relaxat are o energie lină, caldă. Un cal care este încrezător în cel care îl mângâie are un ochi liniștit, moale. În momentul mângâierii, el tinde să îl închidă ca într-un somn adânc în care vrea să cadă. Atunci știi că și el te-a ales pe tine, că este calm, că transferul energetic se produce, că ai câștigat o conexiune adevărată. Se spune că doar călăreții experimentați pot percepe respirația în sincron cu mișcările cailor. Eu cred că orice apropiere cu o respirație calmă și profundă, combinată cu o mângâiere caldă, trimite o undă de liniște pe spatele calului, iar cei doi pot deveni parteneri. Orice întâlnire cu ei pentru mine este revelatoare. Mă uit cu umilință cum ființa umană pare fragilă în fața unei puteri de 500 kg. Cu toate acestea, puterea adevărată pare că zace dincolo de forța fizică, în interiorul nostru, în emoțiile cu care ne îndreptăm spre aceste ființe cu adevărat fabuloase, fie ei rasă pură sau simple mârțoage. Sunt puține momentele în care mă simt în legătură directă cu mine, când mă opresc, când respir, când mă văd, când mă cunosc, iar întrevederea cu aceștia reprezintă unul dintre ele. Timpul se oprește în loc și preț de câteva minute devenim aceeași respirație, aceeași bătaie de cord, același Eu. Transferul s-a produs, liniștea s-a așternut, suntem în coexistență.

Cine se supune cui în acest dans? Cine îmblânzește pe cine? Sau poate cine are putere vindecătoare mai mare asupra celuilalt? Nu vom ști câte taine nespuse sunt poveri în spatele puternic al unui cal, câte dureri rămân ca să le poarte sau câte suflete au devenit ușoare în urma unui galop. Tot ce știm este că fascinația omului pentru cai nu este întâmplătoare, este ceva dincolo de înțelegerea noastră cognitivă, dar veșnic înțeleasă de pătrunderea emoției ecvine sub sunetul puternic al copitelor, poartă deschisă spre libertate.

Referitor la Sărbătoarea Pascală mi-a rămas în gând tradiția reînnoirii, amprentată de străbunica mea: haină nouă, suflet curat. Acum, după ani de pribegie prin viață, am încă gravat în inimă acest mesaj, la care aș adăuga umil: lumină în suflete. În vremea copilăriei mele sărbătoream în unitate, bucate simple, bucurie multă. Reîntregirea familiei în spiritul sărbătorii trecea pe primul plan, cu accente pe ceea ce îl face pe om superior, trăirea lăuntrică, claritate sufletească.

Lumina din adâncul ființei umane încearcă să se încarce în această perioadă, pentru ca atunci când pare că luminează fragmentat să nu uităm că avem resurse interioare inepuizabile. Gestul simbolic de a primi Lumina în noaptea Învierii l-aș privi ca pe o conștientizare că ceea ce este în noi are nevoie de putere, de o forță supremă care să ne ajute ca pâlpâiala sfioasă să se transforme în strălucire vie. Riscul de a deveni orbitoare scade atunci când omul purcede spre dăruirea ei. E ca un schimb, primim Lumina ca să dăm mai departe semenilor sclipiri de bunătate, compasiune, liniște, bucurie, vindecare interioară, să ne dăruim pe noi reînnoiți. Îmi revine acum în minte exact imaginea unei mulțimi din care se răsfrânge lumina în mici particule, care, privite în ansamblu, sunt un tot iradiant. Privită astfel, lumea devine ea însăși eterată. În felul acesta excludem posibilitatea comună de a fi luminoși doar în preajma sărbătorilor, este o oportunitate de a ne încărca, precum o lampă solară ce luminează blând la crepuscul.

Cu smerenia străbunilor noștri să ne îndreptăm inimile spre sărbătoarea pascală cu scopul de a porni un proces de fotoluminiscență interioară. Să privim mai mult înăuntrul nostru decât în exteriorul celorlalți, să învățăm să dăruim ce primim în dar, pentru că, până la urmă, suntem cu toții oameni-lumină!

Am conștientizat de curând poarta prin care tot ceea ce pășește în lume cu eticheta de imposibil poate prinde viață prin împletirea cuvântului cu imaginația omului. Din râuri nesfârșite de gânduri și emoții, cuvintele pot țese fir de poveste, ce prinde putere sub penelul artistului desăvârșit al tainelor slovelor, scriitorul. Opera lui materială, cartea, a reprezentat pentru mine dintotdeauna poarta spre lumi de neatins. Prin cuprinderea cu mintea a textului unei cărți, teleportarea este greu de evitat. Scriitorul îi dă o putere nemărginită acestui obiect aparent neînsemnat, de a fi portal spre o lume în care imposibilul devine o posibilitate.

Pasiunea mea pentru scris vine din pasiunea pentru citit. Conectarea cu o carte pentru mine se face inițial la nivel tactil și vizual. Privesc înșiruirea de cuvinte, care de fapt reprezintă cursul gândurilor și emoțiilor unei minți în care creativitatea își are culcuș, o cuprind, mângâi filele cu duioșie albe sau galbene de trecerea vremii, ofer recunoștință creatorului și tuturor celor datorită cărora se află în mâna mea. Apoi olfactivul mă inundă cu totul. Mirosul unei cărți își spune povestea, istoria, vechimea. Prin câte locuri a fost purtată, câte mâini i-au răsfoit paginile, câte vieți a schimbat, cea dintâi fiind a scriitorului însuși. După care începe povestea, moment în care imagini se succed ușor în mintea mea, iar eu devin creatorul propriei versiuni cinematografice a conținutului.

O carte bine scrisă are acest dar minunat, de a stimula cognitiv și creativ cititorul spre a-și crea propria versiune a imaginarului. Fiecare carte spune un infinit de povești, pentru că fiecare cititor este o piesă dintr-un mozaic emoțional. Personajele, locurile, decorul, acțiunea sunt trecute prin filtrul sufletesc al celui care o parcurge, iar emoțiile stârnite devin mister și intrigă în adâncurile ființei umane. Cartea ne aduce mai aproape de noi, prin conținutul ales, și ne oferă sentimentul desăvârșit de libertate, prin pornirea în aventura cunoașterii, dar și de libertate, prin eliberarea de constrângere a limitelor societății. Acolo, printre rânduri, normele își pierd puterea, în fața unei imaginații fără bariere, lăsată să curgă lin și liber.

Pentru mine, cartea nu mai este demult un obiect, este viața însăși. Are bătăi de cord multiple. Această pulsație îi conferă nemurirea, deoarece chiar și atunci când materialul din ea dispare, ea dăinuie veșnic prin ceea ce lasă în inima omului. Se spune că oamenii mor cu adevărat când uitarea le înăbușă amintirea, cărțile însă trăiesc prin frânturi de lumină ce pot schimba cursul lumii. Dascăl de preț pentru ființa umană, cartea reprezintă aliatul principal în formarea omului dintotdeauna. Este prima întâlnire a omului cu cuvântul scris încă din copilărie. Este cea care bucură și întristează în același timp, cea care dă speranța și frânge aripi, cea care pune omul în contact cu propria sa căutare și poate cu identificarea cărării spre viitor. Nimic nu îi poate lua locul, ea odihnește mintea și sufletul în același timp, ea este refugiul din calea furtunii exterioare, salvarea de cotidianul ce determină implozia omului modern.

Aceste rânduri exprimă iubirea și recunoștința pentru acest obiect desăvârșit, făurit de mintea și inima omului, cu pricepere și sârguință, din timpuri străvechi. În inima mea, cartea va rămâne farul cel dintâi a cărui lumină m-a călăuzit atunci când m-am găsit rătăcind în necunoscut, pe drumul spre sinele meu autentic. E parte din mine, din ceea ce sunt și am devenit și, cu speranță, vreau să cred că îi sunt un umil ucenic, o luminiță pentru cei care încă mai cred în bătăile inimii acesteia și în puterea ei de a schimba sau modela destine prin glăsuirea tăcută a tainelor și misterelor acestei lumi și a celor care sălășluiesc în ea.

Cartea reprezintă glasul din spatele tăcerii într-o lume ce tinde să fie a zgomotului.

În viețile noastre există evenimente care schimbă firul, modifică traiectul, momente în care totul capătă sens. O astfel de sclipire poate apărea atunci când papilele gustative se inundă de aroma unui ceai gustat într-o mănăstire din Maramureș. În multe culturi, busuiocul, căci despre el este vorba, este considerat o plantă sacră. Gustul acestuia te poartă parcă în lumi uitate, aroma lui îți îmbată simțurile și vrei să păstrezi savoarea perioade lungi de timp. Pentru că aici, în acest articol, busuiocul este făuritor de drumuri, un liant care leagă gustul de amintire.

Așa s-a născut povestea în care Mihaela și Alexandru au devenit căutători ai leacurilor străvechi și ai gusturilor artizanale. Aroma ceaiului de busuioc a stârnit ideea conservării pe perioade mai lungi a unui produs nou pe piața din România. Testarea îndelungă a siropului a dus la un preparat autentic a cărui comercializare a fost un adevărat succes. Surpriza primului târg la care au participat cu acest produs a dus la vânzarea unui stoc mic într-un timp scurt. Ulterior oamenii au căutat acest sirop, ceea ce l-a determinat pe Alexandru să cerceteze efectele benefice ale acestuia asupra organismului, iar rezultatele au dus la introducerea lui în protocoalele pentru tuse convulsivă.

Drumul până la această realizare a fost incert. Cei doi își doreau inițial un mic magazin cu dozatoare unde oamenii pot înlocui băuturile dăunătoare cu o alternativă naturală și aromată. Ulterior pasiunea pentru culesul plantelor, studiul efectelor pentru sănătate au lăsat liber unui drum a cărui destinație este astăzi Planteliada, afacerea de suflet a celor doi.

Prepararea produselor are la bază o combinație între miere ecologică cu superalimente precum maca, ginseng, turmeric, orz verde, rhodiola rosea, semințe de cânepă, armurariu, germeni de grâu, drojdie de bere inactivă etc., care au fost cercetate pentru afecțiuni precum varice, articulații, oboseală cronică și stres. Tot din această gamă au realizat siropuri medicinale, tincturi concentrate, uleiuri și un amestec de argilă, semințe și plante, conceput pentru un „stomac fericit”, și noul lansat, un vin medicinal (cu efecte benefice asupra fertilității).

Sezonul de cules începe primăvăratic cu florile de saschiu, salcâm, soc, mentă sălbatică, Mâna Maicii Domnului și sânziene. Plantele menționate sunt culese din Câmpia Română, însă, pentru altele, precum ciupercile medicinale Ganoderma (reishi) sau Chaga, ori Captalanul, trebuie să meargă spre zone ale Subcarpaților și chiar adânc în munți. Momentul culesului este atent ales, vremea, soarele, umiditatea sunt factori de care Alexandru ține cont cu sfințenie. În drumurile lui este însoțit de rugăciunea permanentă, pentru că în vindecarea bolilor divinitatea are rolul primordial, nimic nu se lasă descoperit fără ajutorul lui Dumnezeu. Toate produsele sunt preparate manual, nimic industrial. Nopți întregi printre arome, rețete studiate și recipiente etichetate aduc în fața oamenilor, mai ales prin intermediul târgurilor, produse menite să bucure sau să vindece.

Mihaela este promotorul procesului prin care toate detaliile ajung la cumpărători. O vezi stând de vorbă cu ei, explicând cu răbdare beneficiile fiecărui produs. Târgul devine o entitate aparte, în care pasiunea lor prinde viață, munca de la culegător la cumpărătorul produsului finit capătă un sens, acela de a crea o legătură aproape mistică prin care puterea tămăduitoare a plantelor face cunoștință cu destinatarul. Cei doi devin astfel personajele unei călătorii predestinate, pentru că destinația nu este încă definită. Pentru Mihaela și Alexandru, cercetarea continuă, învățarea neîntreruptă îi ține la curent cu toată evoluția din lumea medicală pentru a putea descoperi și prepara produse care pot alina suferințele omului modern și a ne bucura de frumusețea fitoterapiei, medicina plantelor fiind până la urmă o filozofie cu rădăcini adânci în istorie.

Pentru omologare au apelat la instituțiile naționale, Institutul de Bioresurse Alimentare și Ministerul Sănătății, deoarece sunt cele mai consacrate, credibile și profesioniste instituții pentru notificarea suplimentelor alimentare. Prima garantare a efectelor terapeutice este EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară), care face studii clinice și constată oficial la nivel european care sunt beneficiile reale ale anumitor plante medicinale analizate, iar a doua este recenzia clientului. Mărturiile clienților stau strajă efectelor benefice ale produselor asupra anumitor afecțiuni. Procesul omologării constă în analizarea fluxului tehnologic, analizarea din punct de vedere fizico-chimic, dar și microbiologic al remediilor, precum și buletine de analize individuale pentru fiecare ingredient, care să dovedească faptul că nu există metale grele sau alți compuși nocivi organismului uman.

Astăzi, Alexandru culege plantele alături de cei doi copii, Varvara și Luca, cutreieră pădurile cu ei în brațe, adună, le explică, le transmite pasiunea și dragostea pentru ceea ce a devenit o misiune, aceea de a veni în ajutorul semenilor cu pricepere, cu devotament și multă pasiune. Pentru că, din străvechi timpuri, oamenii au venit spre plante pentru a căuta hrană, sprijin, s-au aplecat cu teamă și recunoștință spre acest miracol al lumii. Numai că în căutarea lui au găsit ceva mai prețios, leacul. Această legătură este cea a unui dialog tăcut și profund. Mihaela și Alexandru au învățat să asculte, iar plantele și-au spus tainele. Trecutul și prezentul și-au dat mâna, tradiția merge mai departe prin această conectare a omului cu natura încă vie prin oameni care mai luminează acest legământ. Această conexiune ne leagă de strămoși, de vindecătorii credincioși ai satelor noastre, care știau cum și când să culeagă plantele și mai ales pentru cine. Pământul ne vindecă, iar Planteliada nu este o afacere, ci o aplecare cu smerenie în fața puterii naturii de a se alinia nevoilor omului de la simplul mușețel care calmează sufletul până la sunătoarea benefică pentru rănile văzute și nevăzute. Între toate, rămânând busuiocul, darul sfințit și deschizătorul de drumuri.

Se vorbește foarte mult zilele aceste despre calitățile femeilor, cuvinte cu putere multă sunt afișate în diverse contexte pentru a surprinde ceea ce este această ființă extraordinară, pe umerii căreia a stat, de cele mai multe ori, soarta marilor imperii, a marilor puteri ale lumii. Atât de fragilă în aparență, dar în interiorul căreia stă atât de mult avânt.

Mi-a fost dăruit recent ca idee un cuvânt foarte puțin întâlnit și folosit, care cred că are valoare unică în exprimarea imaginii scrise pe care doresc eu să o conturez despre ceea ce reprezintă femeia în viziunea mea. Dacă ne oprim la sensul simplu al cuvântului imparabil, el are legătură cu sportul, ceva ce nu poate fi apărat, evitat. Căutând sensurile profunde ale acestui cuvânt am descoperit o definiție ce se poate aplica femeii în accepția sa ideală. Este ceva atât de profund, de puternic, încât nu poate fi contracarat, o forță, un proces, un adevăr care înaintează cu atât de multă putere, încât nu pot fi oprite. Ca și cum toate cele menționate sunt mai puternice decât o voință umană menită să oprească ceva din exterior.

Forța femeii nu poate fi oprită pentru că devine o alienare între gând, emoție și acțiune. Cognitivul și emoționalul își dau mâna scoțând la lumină un om autentic care știe ce este și ce vrea, care nu mai acționează din frică, ci în concordanță cu propriile valori și credințe. Când ești imparabil, devii atât de solid, încât destabilizarea interioară nu mai există, deoarece lupta cu sine este oprită. Acesta este momentul în care noi, femeile, ne acceptăm vulnerabilitățile, schimbările și limitele noastre, iar viața devine mai frumoasă, nu prin constrângeri, ci prin autenticitate, pe care o putem afișa cu mult curaj.

Femeia imparabilă este aceea care își cunoaște energia interioară și o conectează cu fluxul vieții, fără a opri nimic din ceea ce este menit să se întâmple. Nu știu de ce îmi vine aici în minte exemplul Prințesei Diana, un model de neegalat pentru mine, în ceea ce privește femeia pentru care destinul și intenția interioară s-au întâlnit. Doar atunci când acționezi în acord cu cine ești cu adevărat unele lucruri devin imparabile și toți oamenii din jur se conectează cu un sine autentic, indiferent de structura acestuia, iar tu devii cea care și-a integrat fricile, dorințele și identitatea ce creează o forță imposibil de blocat din exterior. Poate părea o caracterizare complexă, însă esența este simplă: femeia imparabilă este cea care își păstrează sinele autentic răspândind lumina proprie în jurul ei. Și spun lumină pentru că doar atunci când oprești tot ce este fals și îți dai voie să fii tu poți să te dăruiești cu adevărat lumii pe tine, cea veritabilă.

Îmi doresc ca fiecare femeie să își găsească imparabilul din viața sa, în familie, în prietenii profunde, în profesie, dar mai ales în emoțiile proprii pe care le trăiește nemărginit.