Poveștile despre oameni se scriu frumos, ating inimi, personajele prind viață. Patina timpului însă lasă loc reflecției asupra trăirilor interioare care nu se spun pe loc, ele au nevoie să fie sedimentate, analizate poate de subconștient, pentru a afla care este motorul ce ne trage spre a face binele necondiționat. Răspunsurile pot fi multiple, se spune că o facem pentru noi, pentru ego-ul interior, cel care strigă că are nevoie de o validare, de ceva care să îi asigure înaintarea în viață cu sens. Eu cred că răspunsul este mult mai profund de atât.
Când te îndrepți spre o experiență de voluntariat, cum a fost cea din Tabăra veseliei pe roți, gândul de plecare poate fi teama și întrebarea constantă dacă ceea ce ai tu de oferit este suficient și necesar. Intri în sală în timp ce toți ochii se îndreaptă spre tine, te prezinți și știi că misiunea ta atunci începe, cu primul cuvânt adresat, cu primul zâmbet stors din privirile celor prezenți, cu o primă glumă menită să spargă zidul necunoscutului și să creeze conexiunea. Din acel moment tu știi că ești acolo pentru a mângâia în primul rând suflete, că în inimile lor va rămâne gravat pentru totdeauna omul pe care tu alegi să îl dăruiești și mai știi că la capăt de linie este împlinirea ta.
Începi stângaci, dar te liniștesc emoțiile celor prezenți. Și ei le au, sunt acolo, le întrezărești. Cea mai bună strategie este să le dai curs, să se vadă că îți pasă, că ești om înainte de a fi cel care oferă o activitate și că acolo este spațiul perfect în care poți fi tu. Și cu fiecare zi realizezi schimbarea ta interioară, ai găsit răspunsul potrivit pentru tine. Voluntariatul reprezintă drumul spre sinele tău autentic, cu fiecare act tu devii altul, mai bun, mai empatic, mai recunoscător pentru viață, mai înțelegător cu cei din jur, mai puternic (oboseala este o umbră atunci când inima este cea care conduce acțiunea), mai conștient că viața este bucurie și zâmbet nu doar în condițiile perfecțiunii, ci ale comunității în care a fi diferit este, de cele mai multe ori, o binecuvântare. Am văzut zâmbete acolo unde nu credeam că pot exista, dibăcie acolo unde părea imposibil, putere acolo unde nu avea de unde să mai fie, iubire profundă acolo unde rezervorul părea gol, calmitate acolo unde părea furtună, bucurie acolo unde eu vedeam numai suferință. Am învățat de la voi că nu există nu se poate, dacă punem inimă lângă inimă, imposibilul face parte din trecut. Aceste inimi au vibrat cu același scop, pasul de furnică în lume, binele făcut în perimetrul tău, acela care contează și care face diferența.
Am înțeles acum că a face voluntariat este mai mult despre a primi decât despre a oferi, pentru că tu oferi o inimă care în mâinile celor pe care tu crezi că îi bucuri crește în toate cele bune: în iubire, în dărnicie, în întrajutorare, în respect, în comuniune. Că mulțumirile nu trebuie îndreptate către tine, ci către ei, cei care te-au ajutat să devii o versiune mai bună a ta, făcând cel mai simplu lucru cu putință și la îndemâna oricărui om – a zâmbi și a iubi. Iar când cele două sunt prezente, se creează o legătură pe care timpul și lipsa nu o pot distruge. Acolo, prin povestea vieții fiecăruia au trecut oameni care au lăsat amintiri și experiențe de neuitat, la această poveste s-au scris file noi, cu inima. Psihologia spune că una dintre cele mai bune modalități prin care ne putem dezvolta cognitiv este să cunoaștem oameni noi, să explorăm experiențe cu aceștia, să schimbăm viziuni. Aș adăuga cu umilință că ne putem crește și emoțiile în acest sens, dacă acest schimb se pliază pe nevoile și aspirațiile noastre interioare.
Acest articol este o mulțumire pentru cei care au făcut posibilă această experiență, Elena și Filip, în primul rând; prietenei mele dragi Sigrid, care mi-a deschis acest drum pe care ea îl bătătorește de foarte mult timp; copiilor mei, a căror moştenire a umanităţii a început aici; voluntarilor de la care am învățat enorm și care m-au primit cu brațele deschise, învăţându-mă cu răbdare cum să pătrund în această lume nouă pentru mine și, din toată inima mea schimbată, copiilor excepționali din această tabără. Datorită vouă simt să continui să trăiesc văzând viața cu o altă perspectivă, cea în care atunci când te dăruiești, de fapt primești. Inimile voastre, de o puritate desăvârșită, au schimbat una, în curs de mare schimbare.
