Există momente când viața schițează drumul pe care îl vom urma, ne dă semnale, aduce oameni, contexte care rămân în noi, pentru a deveni conștientizări în viitor. Când ai 9 ani și stai la semafor în timp ce un copil îți șterge parbrizul mașinii părinților, mintea ta plasează în Univers, încă de timpuriu, o sclipire de idee, aceea că tu vei ajuta copiii când vei crește, sub orice formă, intenția a fost plasată în imaterial și te va trage, ca o undiță, până la întâlnirea cu visul tău.
Despre acest om lumină, care din copilărie trăiește pentru a ajuta copiii, scriu astăzi, pentru că nu am întâlnit până acum o forță mai puternică în a face binele precum cea a Ralucăi Popa. Determinarea ei începe de atunci, de la 9 ani, și se materializează fără încetare prin toate proiectele pe care le desfășoară în prezent, dar și cele care sunt plasate în așteptarea materializării.
Ca orice vis să devină realitate, pașii sunt aceiași, multiple încercări, eșecuri, reușite, un adevărat puzzle de oportunități ivite și experimentate menite să refacă întregul. Dar până acolo începutul poveștii este cel al unui om care practică voluntariatul ca pe o misiune, sub orice formă, ajutând copiii din secțiile de oncologie, fiind instructor de dans sportiv pentru cei cu Sindrom Down, sprijinind diferite fundații și studiind această afecțiune pentru care simte acel ceva inexplicabil care generează magnetism. Povestește că nu a întâlnit în nicio ființă umană atât de multă bucurie pentru viață, sinceritate, bunătate, emoție ca în zâmbetul unui copil cu Sindrom Down. Acolo, lumea se oprește pentru a-și manifesta frumusețea adevărată, măștile cad, iar noi aflăm poate pentru prima dată cum ar trebui să fim cu adevărat, naivi, autentici, copilăroși și fericiți.
Prin absolvirea facultății de psihologie și a unui master în logopedie, Raluca pornește în călătoria practicării binelui la propriu. Este tânăra care își cară trolerul cu recuzita de logoped, în tramvaiele bucureștene, prin zăpadă, caniculă, ploaie, pentru a ajuta copiii cu probleme pe partea de limbaj, dar și adulții care au rămas în suferință în urma unui AVC. O face cu pasiune, entuziasm, dorință. Ceea ce pentru ea era o împlinire, pentru famile părea un chin. O mamă nu își poate vedea fiica practicând aceste drumuri considerate epuizante și aprinde scânteia înființării unei clinici proprii, a unui loc al ei, care să o reprezinte și în care își poate crea o microlume, care va deveni până la urmă un macrounivers.
Macrouniversul de astăzi este construit pe echilibrul cu care Raluca și-a susținut visul în mod constant. Acesta poartă numele Dinamic Equilibrium. Aici tăcerea prinde glas, liniștea se transformă în zgomot, viața se dorește vie cu adevărat. Pentru că într-o lume în care cu toții vrem liniște, Raluca împreună cu echipa creată iubesc sunetul și îi caută vibrația. Majoritatea copiilor care intră în această clinică suferă de apraxie verbală, o tulburare neurologică în care o persoană știe ce vrea să spună, dar creierul nu reușește să coordoneze corect mișcările necesare pentru vorbire. Ca și cum ființa este captivă în propriul corp, strigătul este lăuntric, puterea de emitere slabă sau inexistentă. Aici, Raluca nu este doar un terapeut ce excelează în ceea ce face, este un întreg, ce coordonează o echipă construită minuțios, pentru a aduce adâncul trăirilor umane la suprafață, pentru a crea legătura dintre lumea interioară și cea exterioară, prin sunet, prin silabă, prin imagine, prin cuvânt și, în cazurile fericite, prin propoziție. Oamenii care îi cunosc valoarea și care vin cu propriii copii spre a primi un diagnostic și plan de tratament întâlnesc un om care frapează la prima vedere prin simplitatea exterioară, ca apoi experiența și măiestria cu care practică acest dar să întărească încrederea și să motiveze colaborarea.
Cercetarea și dorința de a excela au adus-o aproape de fondatorul metodei VML (Verbal Motor Learning), dr. Elad Vashdi. Această metodă consideră vorbirea ca pe o abilitate motorie complexă, învățând creierul să controleze și să execute mișcările musculare necesare pentru a emite sunete, silabe și cuvinte. Colaborarea și prietenia dintre cei doi devin o misiune, aceea de a aduce în România eminența în diagnosticarea și tratarea diferitelor tulburări de limbaj. Viziunea Ralucăi ca logoped și terapeut VML senior este însă una mult mai vastă, bazându-se în primul rând pe o intuiție întărită puternic de studiu, cercetare și aplicare constantă a metodelor. Moștenirea pe care Raluca dorește să o lase nu se referă doar la partea teoretică a metodelor utilizate, pentru că aplicarea oricărei metode implică în primul rând relația cu copilul, crearea unui mediu de siguranță și echilibru în care acesta poate înregistra achiziții și dezvolta abilități care să ateste progresul. În clinică, Raluca este motorul, ea manageriază, evaluează, practică terapia, alină suflete de copil și părinți, dar, cel mai important, extrage progresul chiar și din cazurile complexe, ținând cont de ritmul și trăirea interioară a micilor pacienți.
Aceștia primesc, pe lângă muntele de energie, calitatea unui act terapeutic practicat la cel mai înalt nivel, asta pentru că Raluca a dorit să atingă cumva desăvârșirea în chemarea pe care se simte norocoasă că a descoperit-o de timpuriu și pe care o va dezvolta într-o învățare pe durata întregii vieți.
Mergând pe o intuiție fantastică și o simțire profundă a sufletului de copil, Raluca știe că înainte de cogniție este emoția, iar ea este cea dintâi în orice relație interumană. În clinica Dinamic Equilibrium, emoția și profesionalismul îşi dau mâna în fiecare zi, iar copiii cu diverse afecțiuni, întârzieri severe în dezvoltarea limbajului, tulburări de vorbire asociate cu nevoi speciale, dificultăți de control oral-motor, apraxie verbală sunt preluați de un om a cărui menire este de a aduce speranța acolo unde pare că lumina s-a stins, pentru că lumina este în ea.
Se spune că oamenii măreți au visuri mărețe. Al ei se traduce simplu: Eu vreau o școală care să funcționeze ca un centru de incluziune pentru copiii cu nevoi speciale. Raluca știe, România excelează în terapie, dar nu în șanse oferite spre un viitor adaptat nevoilor copiilor cu dizabilități, iar primul pas în realizarea acestui vis este Academia octopus, un loc în care de un an 8 copii petrec 5 ore pe zi beneficiind de activități de dezvoltare atât pe arii sociale, emoționale, ale vorbirii, cât și academice. Ca și cum tentaculele unei caracatițe se unesc într-un trunchi comun, în care copiii cu dizabilități primesc planuri individualizate pe nevoile lor. Aici elementele de fonetică, citire în gând, scris, matematică și-au găsit drumul spre lumină, într-o formă în care îmi demonstrează mie ca profesor că dezvoltarea academică nu ține cont de afecțiune sau boală, nu are limite, pentru că omul poate crea o multitudine de posibilități prin care învățarea poate fi realizată, trebuie doar să ne dorim cu adevărat. Mintea acestor copii și-a găsit glasul pentru că un om trăiește zi de zi visul de a-i ajuta, de a crea o normalitate în care nu există noi și ei, ci doar împreună.
Această academie este dovada că, atunci când avem conștiința lucrului bine făcut și a nevoii interioare de a ajuta, ușile se deschid pe principiul dacă oportunitatea nu bate, construiește tu o ușă. În cadrul acestui proiect se implementează metoda și programele personalizate MDT (Multidimensional Therapy) activând toate ariile de dezvoltare, motricitate fină și grosieră, arie cognitivă, vorbire, funcționalitate și independență, limbaj expresiv, cu o echipă de terapeuți care au învățat să găsească soluții și să se adapteze la fiecare nouă provocare.
Nu pot să nu menționez implicarea ei în Proiectul Național „Limba sus” dedicat implementării și dezvoltării metodei VML, alături de dr. Elad Vashdi și Paula Mamina Chiriac, având ca scop principal tratarea apraxiei verbale folosind analiza, tehnici manuale, principii de învățare motorie și principii unice de predare. Toate aceste direcții în care pășește descriu un om care dorește să atingă excelența prin perseverență, muncă și învățare continuă, toate ascunse sub imperiul unui zâmbet în care dăinuie dragostea fără margini pentru ființa umană.
Interesant este că în clădirea oricărui vis avem nevoie de aliați. Al Ralucăi, pe lângă forța ei interioară, este Dorin, soțul, care este la rândul lui un terapeut desăvârșit. Împreună creează un dans, pentru că începutul lor a fost un dans. Misiunile fiecăruia, deși aparent separate, sunt un întreg. O susținere reciprocă tandemică, menită să răspândească binele pe arii aparent diferite, dar asemănătoare, face din cei doi o echipă în care respectul pentru pasiunea, visurile și munca celuilat devin un crez. Nu poți excela, nu poți deveni cea mai bună versiune a ta dacă omul de lângă tine nu crede în ceea ce faci cu pasiune, nu crede în tine și în idealurile tale. Iar ei cred unul în celălalt. Motorul lor zilnic este Diana, fiica lor, un munte de veselie, ascunsă în ochii cerului și buclele soarelui. Ea va afla într-zi, dacă poate încă nu știe, că părinții ei trăiesc pentru a face binele, pentru a ajuta semenii, clinicile lor fiind locuri construite în jurul oamenilor, nu al tratamentelor.
Raluca a devenit profesionistul și omul lumină despre care aș putea spune nu doar că practică MDT, ci că reprezintă un mozaic de umanitate, putere, iubire, seriozitate și devotament, o dezvoltare multidimensională umană. Pentru ea copilul este un întreg construit din emoție și cogniție. Nu poți ajunge la ultima fără a trece prin prima, pe principiul dacă vrei să le câștigi mințile, câștigă-le inimile, iar o inimă ca a ei cuprinde toate bătăile celor pe care le-a vindecat. Determinarea ei este contagioasă, fiecare cuvânt articulat cu putere este o viziune, deoarece, pentru ea, cuvântul este forța supremă, menită să extragă gândul și emoția captive în corpul copiilor care îi trec pragul clinicii, așa cum propriul vis nu a rămas captiv în propria minte, iar acum se manifestă aievea.
