Autor: Oana

Fascinația mea pentru viața marilor personaje feminine din istorie, și mă refer aici la figuri emblematice, regine, prințese, s-a oprit brusc asupra unui subiect pe care am vrut să îl înțeleg mai bine. Pasiunea pentru cai și călărie este ancorată puternic în tradiția marilor case regale ale lumii. Prințesele, reginele, toate erau inițiate încă de mici în acest proces de păstrare a unui ceremonial parcă sacru. Este o adevărată moștenire de familie menită să aducă relaxare profundă, să manifeste un spirit de competiție elegant și să se transforme chiar într-o formă de artă.

Deși pare parte din protocol, dragostea cu care marile regine ale lumii, regina Elisabeta, regina Maria a României, vorbesc despre cai pare că este tocmai o ieșire din această zonă, o oportunitate de a fi tu însuți, de a experimenta evadarea și libertatea prin ceea ce pare o etichetă a unei lumi nobile. Pentru că acest animal descris ca mistic atât în basmele pentru copii, cât și în întâmplări reale are această putere asupra omului, de a-i inspira libertate.

Caii au această energie, vie, brută și profund inteligentă pe care foarte puțini oameni o pot percepe cu adevărat. Este un transfer, un schimb, care se produce doar în simbioză. Nimic întâmplător, acest animal cu o putere explozivă are o sensibilitate aparte la emoția umană autentică și manifestată sincer. Este aproape incredibil cum această legătură se produce ca un efect oglindă invizibil. Întotdeauna caii reflectă propria stare energetică a celor cu care intră în contact. Privirea de sub coamă se manifestă în cazul meu ca o chemare. O chemare spre cercetare lăuntrică, spre regândire, spre reorientare, spre întoarcere la sinele meu autentic.

Am experimentat de curând o conectare cu acest animal simțindu-i căldura pielii și vibrația mușchilor. Un cal relaxat are o energie lină, caldă. Un cal care este încrezător în cel care îl mângâie are un ochi liniștit, moale. În momentul mângâierii, el tinde să îl închidă ca într-un somn adânc în care vrea să cadă. Atunci știi că și el te-a ales pe tine, că este calm, că transferul energetic se produce, că ai câștigat o conexiune adevărată. Se spune că doar călăreții experimentați pot percepe respirația în sincron cu mișcările cailor. Eu cred că orice apropiere cu o respirație calmă și profundă, combinată cu o mângâiere caldă, trimite o undă de liniște pe spatele calului, iar cei doi pot deveni parteneri. Orice întâlnire cu ei pentru mine este revelatoare. Mă uit cu umilință cum ființa umană pare fragilă în fața unei puteri de 500 kg. Cu toate acestea, puterea adevărată pare că zace dincolo de forța fizică, în interiorul nostru, în emoțiile cu care ne îndreptăm spre aceste ființe cu adevărat fabuloase, fie ei rasă pură sau simple mârțoage. Sunt puține momentele în care mă simt în legătură directă cu mine, când mă opresc, când respir, când mă văd, când mă cunosc, iar întrevederea cu aceștia reprezintă unul dintre ele. Timpul se oprește în loc și preț de câteva minute devenim aceeași respirație, aceeași bătaie de cord, același Eu. Transferul s-a produs, liniștea s-a așternut, suntem în coexistență.

Cine se supune cui în acest dans? Cine îmblânzește pe cine? Sau poate cine are putere vindecătoare mai mare asupra celuilalt? Nu vom ști câte taine nespuse sunt poveri în spatele puternic al unui cal, câte dureri rămân ca să le poarte sau câte suflete au devenit ușoare în urma unui galop. Tot ce știm este că fascinația omului pentru cai nu este întâmplătoare, este ceva dincolo de înțelegerea noastră cognitivă, dar veșnic înțeleasă de pătrunderea emoției ecvine sub sunetul puternic al copitelor, poartă deschisă spre libertate.

Referitor la Sărbătoarea Pascală mi-a rămas în gând tradiția reînnoirii, amprentată de străbunica mea: haină nouă, suflet curat. Acum, după ani de pribegie prin viață, am încă gravat în inimă acest mesaj, la care aș adăuga umil: lumină în suflete. În vremea copilăriei mele sărbătoream în unitate, bucate simple, bucurie multă. Reîntregirea familiei în spiritul sărbătorii trecea pe primul plan, cu accente pe ceea ce îl face pe om superior, trăirea lăuntrică, claritate sufletească.

Lumina din adâncul ființei umane încearcă să se încarce în această perioadă, pentru ca atunci când pare că luminează fragmentat să nu uităm că avem resurse interioare inepuizabile. Gestul simbolic de a primi Lumina în noaptea Învierii l-aș privi ca pe o conștientizare că ceea ce este în noi are nevoie de putere, de o forță supremă care să ne ajute ca pâlpâiala sfioasă să se transforme în strălucire vie. Riscul de a deveni orbitoare scade atunci când omul purcede spre dăruirea ei. E ca un schimb, primim Lumina ca să dăm mai departe semenilor sclipiri de bunătate, compasiune, liniște, bucurie, vindecare interioară, să ne dăruim pe noi reînnoiți. Îmi revine acum în minte exact imaginea unei mulțimi din care se răsfrânge lumina în mici particule, care, privite în ansamblu, sunt un tot iradiant. Privită astfel, lumea devine ea însăși eterată. În felul acesta excludem posibilitatea comună de a fi luminoși doar în preajma sărbătorilor, este o oportunitate de a ne încărca, precum o lampă solară ce luminează blând la crepuscul.

Cu smerenia străbunilor noștri să ne îndreptăm inimile spre sărbătoarea pascală cu scopul de a porni un proces de fotoluminiscență interioară. Să privim mai mult înăuntrul nostru decât în exteriorul celorlalți, să învățăm să dăruim ce primim în dar, pentru că, până la urmă, suntem cu toții oameni-lumină!

Am conștientizat de curând poarta prin care tot ceea ce pășește în lume cu eticheta de imposibil poate prinde viață prin împletirea cuvântului cu imaginația omului. Din râuri nesfârșite de gânduri și emoții, cuvintele pot țese fir de poveste, ce prinde putere sub penelul artistului desăvârșit al tainelor slovelor, scriitorul. Opera lui materială, cartea, a reprezentat pentru mine dintotdeauna poarta spre lumi de neatins. Prin cuprinderea cu mintea a textului unei cărți, teleportarea este greu de evitat. Scriitorul îi dă o putere nemărginită acestui obiect aparent neînsemnat, de a fi portal spre o lume în care imposibilul devine o posibilitate.

Pasiunea mea pentru scris vine din pasiunea pentru citit. Conectarea cu o carte pentru mine se face inițial la nivel tactil și vizual. Privesc înșiruirea de cuvinte, care de fapt reprezintă cursul gândurilor și emoțiilor unei minți în care creativitatea își are culcuș, o cuprind, mângâi filele cu duioșie albe sau galbene de trecerea vremii, ofer recunoștință creatorului și tuturor celor datorită cărora se află în mâna mea. Apoi olfactivul mă inundă cu totul. Mirosul unei cărți își spune povestea, istoria, vechimea. Prin câte locuri a fost purtată, câte mâini i-au răsfoit paginile, câte vieți a schimbat, cea dintâi fiind a scriitorului însuși. După care începe povestea, moment în care imagini se succed ușor în mintea mea, iar eu devin creatorul propriei versiuni cinematografice a conținutului.

O carte bine scrisă are acest dar minunat, de a stimula cognitiv și creativ cititorul spre a-și crea propria versiune a imaginarului. Fiecare carte spune un infinit de povești, pentru că fiecare cititor este o piesă dintr-un mozaic emoțional. Personajele, locurile, decorul, acțiunea sunt trecute prin filtrul sufletesc al celui care o parcurge, iar emoțiile stârnite devin mister și intrigă în adâncurile ființei umane. Cartea ne aduce mai aproape de noi, prin conținutul ales, și ne oferă sentimentul desăvârșit de libertate, prin pornirea în aventura cunoașterii, dar și de libertate, prin eliberarea de constrângere a limitelor societății. Acolo, printre rânduri, normele își pierd puterea, în fața unei imaginații fără bariere, lăsată să curgă lin și liber.

Pentru mine, cartea nu mai este demult un obiect, este viața însăși. Are bătăi de cord multiple. Această pulsație îi conferă nemurirea, deoarece chiar și atunci când materialul din ea dispare, ea dăinuie veșnic prin ceea ce lasă în inima omului. Se spune că oamenii mor cu adevărat când uitarea le înăbușă amintirea, cărțile însă trăiesc prin frânturi de lumină ce pot schimba cursul lumii. Dascăl de preț pentru ființa umană, cartea reprezintă aliatul principal în formarea omului dintotdeauna. Este prima întâlnire a omului cu cuvântul scris încă din copilărie. Este cea care bucură și întristează în același timp, cea care dă speranța și frânge aripi, cea care pune omul în contact cu propria sa căutare și poate cu identificarea cărării spre viitor. Nimic nu îi poate lua locul, ea odihnește mintea și sufletul în același timp, ea este refugiul din calea furtunii exterioare, salvarea de cotidianul ce determină implozia omului modern.

Aceste rânduri exprimă iubirea și recunoștința pentru acest obiect desăvârșit, făurit de mintea și inima omului, cu pricepere și sârguință, din timpuri străvechi. În inima mea, cartea va rămâne farul cel dintâi a cărui lumină m-a călăuzit atunci când m-am găsit rătăcind în necunoscut, pe drumul spre sinele meu autentic. E parte din mine, din ceea ce sunt și am devenit și, cu speranță, vreau să cred că îi sunt un umil ucenic, o luminiță pentru cei care încă mai cred în bătăile inimii acesteia și în puterea ei de a schimba sau modela destine prin glăsuirea tăcută a tainelor și misterelor acestei lumi și a celor care sălășluiesc în ea.

Cartea reprezintă glasul din spatele tăcerii într-o lume ce tinde să fie a zgomotului.

În viețile noastre există evenimente care schimbă firul, modifică traiectul, momente în care totul capătă sens. O astfel de sclipire poate apărea atunci când papilele gustative se inundă de aroma unui ceai gustat într-o mănăstire din Maramureș. În multe culturi, busuiocul, căci despre el este vorba, este considerat o plantă sacră. Gustul acestuia te poartă parcă în lumi uitate, aroma lui îți îmbată simțurile și vrei să păstrezi savoarea perioade lungi de timp. Pentru că aici, în acest articol, busuiocul este făuritor de drumuri, un liant care leagă gustul de amintire.

Așa s-a născut povestea în care Mihaela și Alexandru au devenit căutători ai leacurilor străvechi și ai gusturilor artizanale. Aroma ceaiului de busuioc a stârnit ideea conservării pe perioade mai lungi a unui produs nou pe piața din România. Testarea îndelungă a siropului a dus la un preparat autentic a cărui comercializare a fost un adevărat succes. Surpriza primului târg la care au participat cu acest produs a dus la vânzarea unui stoc mic într-un timp scurt. Ulterior oamenii au căutat acest sirop, ceea ce l-a determinat pe Alexandru să cerceteze efectele benefice ale acestuia asupra organismului, iar rezultatele au dus la introducerea lui în protocoalele pentru tuse convulsivă.

Drumul până la această realizare a fost incert. Cei doi își doreau inițial un mic magazin cu dozatoare unde oamenii pot înlocui băuturile dăunătoare cu o alternativă naturală și aromată. Ulterior pasiunea pentru culesul plantelor, studiul efectelor pentru sănătate au lăsat liber unui drum a cărui destinație este astăzi Planteliada, afacerea de suflet a celor doi.

Prepararea produselor are la bază o combinație între miere ecologică cu superalimente precum maca, ginseng, turmeric, orz verde, rhodiola rosea, semințe de cânepă, armurariu, germeni de grâu, drojdie de bere inactivă etc., care au fost cercetate pentru afecțiuni precum varice, articulații, oboseală cronică și stres. Tot din această gamă au realizat siropuri medicinale, tincturi concentrate, uleiuri și un amestec de argilă, semințe și plante, conceput pentru un „stomac fericit”, și noul lansat, un vin medicinal (cu efecte benefice asupra fertilității).

Sezonul de cules începe primăvăratic cu florile de saschiu, salcâm, soc, mentă sălbatică, Mâna Maicii Domnului și sânziene. Plantele menționate sunt culese din Câmpia Română, însă, pentru altele, precum ciupercile medicinale Ganoderma (reishi) sau Chaga, ori Captalanul, trebuie să meargă spre zone ale Subcarpaților și chiar adânc în munți. Momentul culesului este atent ales, vremea, soarele, umiditatea sunt factori de care Alexandru ține cont cu sfințenie. În drumurile lui este însoțit de rugăciunea permanentă, pentru că în vindecarea bolilor divinitatea are rolul primordial, nimic nu se lasă descoperit fără ajutorul lui Dumnezeu. Toate produsele sunt preparate manual, nimic industrial. Nopți întregi printre arome, rețete studiate și recipiente etichetate aduc în fața oamenilor, mai ales prin intermediul târgurilor, produse menite să bucure sau să vindece.

Mihaela este promotorul procesului prin care toate detaliile ajung la cumpărători. O vezi stând de vorbă cu ei, explicând cu răbdare beneficiile fiecărui produs. Târgul devine o entitate aparte, în care pasiunea lor prinde viață, munca de la culegător la cumpărătorul produsului finit capătă un sens, acela de a crea o legătură aproape mistică prin care puterea tămăduitoare a plantelor face cunoștință cu destinatarul. Cei doi devin astfel personajele unei călătorii predestinate, pentru că destinația nu este încă definită. Pentru Mihaela și Alexandru, cercetarea continuă, învățarea neîntreruptă îi ține la curent cu toată evoluția din lumea medicală pentru a putea descoperi și prepara produse care pot alina suferințele omului modern și a ne bucura de frumusețea fitoterapiei, medicina plantelor fiind până la urmă o filozofie cu rădăcini adânci în istorie.

Pentru omologare au apelat la instituțiile naționale, Institutul de Bioresurse Alimentare și Ministerul Sănătății, deoarece sunt cele mai consacrate, credibile și profesioniste instituții pentru notificarea suplimentelor alimentare. Prima garantare a efectelor terapeutice este EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară), care face studii clinice și constată oficial la nivel european care sunt beneficiile reale ale anumitor plante medicinale analizate, iar a doua este recenzia clientului. Mărturiile clienților stau strajă efectelor benefice ale produselor asupra anumitor afecțiuni. Procesul omologării constă în analizarea fluxului tehnologic, analizarea din punct de vedere fizico-chimic, dar și microbiologic al remediilor, precum și buletine de analize individuale pentru fiecare ingredient, care să dovedească faptul că nu există metale grele sau alți compuși nocivi organismului uman.

Astăzi, Alexandru culege plantele alături de cei doi copii, Varvara și Luca, cutreieră pădurile cu ei în brațe, adună, le explică, le transmite pasiunea și dragostea pentru ceea ce a devenit o misiune, aceea de a veni în ajutorul semenilor cu pricepere, cu devotament și multă pasiune. Pentru că, din străvechi timpuri, oamenii au venit spre plante pentru a căuta hrană, sprijin, s-au aplecat cu teamă și recunoștință spre acest miracol al lumii. Numai că în căutarea lui au găsit ceva mai prețios, leacul. Această legătură este cea a unui dialog tăcut și profund. Mihaela și Alexandru au învățat să asculte, iar plantele și-au spus tainele. Trecutul și prezentul și-au dat mâna, tradiția merge mai departe prin această conectare a omului cu natura încă vie prin oameni care mai luminează acest legământ. Această conexiune ne leagă de strămoși, de vindecătorii credincioși ai satelor noastre, care știau cum și când să culeagă plantele și mai ales pentru cine. Pământul ne vindecă, iar Planteliada nu este o afacere, ci o aplecare cu smerenie în fața puterii naturii de a se alinia nevoilor omului de la simplul mușețel care calmează sufletul până la sunătoarea benefică pentru rănile văzute și nevăzute. Între toate, rămânând busuiocul, darul sfințit și deschizătorul de drumuri.

Se vorbește foarte mult zilele aceste despre calitățile femeilor, cuvinte cu putere multă sunt afișate în diverse contexte pentru a surprinde ceea ce este această ființă extraordinară, pe umerii căreia a stat, de cele mai multe ori, soarta marilor imperii, a marilor puteri ale lumii. Atât de fragilă în aparență, dar în interiorul căreia stă atât de mult avânt.

Mi-a fost dăruit recent ca idee un cuvânt foarte puțin întâlnit și folosit, care cred că are valoare unică în exprimarea imaginii scrise pe care doresc eu să o conturez despre ceea ce reprezintă femeia în viziunea mea. Dacă ne oprim la sensul simplu al cuvântului imparabil, el are legătură cu sportul, ceva ce nu poate fi apărat, evitat. Căutând sensurile profunde ale acestui cuvânt am descoperit o definiție ce se poate aplica femeii în accepția sa ideală. Este ceva atât de profund, de puternic, încât nu poate fi contracarat, o forță, un proces, un adevăr care înaintează cu atât de multă putere, încât nu pot fi oprite. Ca și cum toate cele menționate sunt mai puternice decât o voință umană menită să oprească ceva din exterior.

Forța femeii nu poate fi oprită pentru că devine o alienare între gând, emoție și acțiune. Cognitivul și emoționalul își dau mâna scoțând la lumină un om autentic care știe ce este și ce vrea, care nu mai acționează din frică, ci în concordanță cu propriile valori și credințe. Când ești imparabil, devii atât de solid, încât destabilizarea interioară nu mai există, deoarece lupta cu sine este oprită. Acesta este momentul în care noi, femeile, ne acceptăm vulnerabilitățile, schimbările și limitele noastre, iar viața devine mai frumoasă, nu prin constrângeri, ci prin autenticitate, pe care o putem afișa cu mult curaj.

Femeia imparabilă este aceea care își cunoaște energia interioară și o conectează cu fluxul vieții, fără a opri nimic din ceea ce este menit să se întâmple. Nu știu de ce îmi vine aici în minte exemplul Prințesei Diana, un model de neegalat pentru mine, în ceea ce privește femeia pentru care destinul și intenția interioară s-au întâlnit. Doar atunci când acționezi în acord cu cine ești cu adevărat unele lucruri devin imparabile și toți oamenii din jur se conectează cu un sine autentic, indiferent de structura acestuia, iar tu devii cea care și-a integrat fricile, dorințele și identitatea ce creează o forță imposibil de blocat din exterior. Poate părea o caracterizare complexă, însă esența este simplă: femeia imparabilă este cea care își păstrează sinele autentic răspândind lumina proprie în jurul ei. Și spun lumină pentru că doar atunci când oprești tot ce este fals și îți dai voie să fii tu poți să te dăruiești cu adevărat lumii pe tine, cea veritabilă.

Îmi doresc ca fiecare femeie să își găsească imparabilul din viața sa, în familie, în prietenii profunde, în profesie, dar mai ales în emoțiile proprii pe care le trăiește nemărginit.

An de an, Bucureștiul și nu numai freamătă de goana oamenilor după micul simbol ce vestește venirea primăverii. Artiști din toate ramurile expun cu măiestrie mărțișoare original create pentru a încânta văzul celor care le primesc cu interes și bucurie. Materialele atent alese și viu colorate încearcă să redea prin creativitatea celui care le mânuiește o emoție pe care generații la rând o perpetuează sub diferite forme. În esență, totul este despre simplitate, pentru că ceea ce se încearcă a fi scos la iveală este naturalețea cu care natura își face loc în viețile noastre. Fără prea mari eforturi, ea își dezvăluie cursul lin de la non-culoare la explozie cromatică, la început simplu, prin împletirea dintre alb și roșu, ca apoi ciclic totul să capete valențe nuanțate.

Diferența dintre mișcarea cosmică și cea umană constă în ritm. Ca și cum două lumi rulează cu viteze diferite. Haos și ordine, liniște și zgomot, grabă și tihnă. În tot acest timp însă trece pe lângă noi esența sărbătorii, care constă în gândul cel bun îndreptat spre cel drag, asistat în mod corect de șnurul ale cărui simplitate și frumusețe sunt demult subapreciate. Lecția ar putea fi învățată de la cel mai firav și smerit vestitor, care așteaptă cu răbdare în buchețele parfumate cu șnur atârnat pe margine de drum ca cineva să îl ofere cu dragoste ca prim semn al unui început care poate schimba viziunea asupra a ceea ce înseamnă o tradiție ce ne reprezintă ca popor. Frumusețea și valoarea nu constă în mult și extravagant, ci în simplu și original. Ceea ce aduce plusvaloare emoției, cea care contează cel mai mult în acest context de sărbătoare, este că nu ochiul trebuie să vadă în miezul lucrurilor, ci inima, pentru că limpede nu vezi decât cu ea.

Să avem o primăvară în care: să ne împodobim sufletul, să ne înseninăm viața, să ne dăm timp să cunoaștem și să ne cunoaștem, să ne îmblânzim unii pe alții și să devenim responsabili de ceea ce am îmblânzit sau, cum spune mai exact vulpea cea înţeleaptă din Micul Prinț, să creăm legături pentru a putea fi unii pentru alții fără seamăn în lume.

Sunt locuri care te cheamă, oameni care își spun poveștile în mod tăcut prin simpla energie pe care o transmit atunci când ești în preajmă. Flowerina este florăria care își spune tainele încă de la intrare, pentru că, dincolo de orice spațiu frumos amenajat, ceea ce atrage este ceea ce îl face diferit și autentic.

Trecând de foarte multe ori pe lângă acest loc mirific din Dristorul Bucureștiului, pașii în mod involuntar se opresc pentru a citi și trece prin filtrul emoțional citatul zilei redat pe o tablă simplă expusă în fața florăriei. Oamenii fac o pauză, citesc, zâmbesc și își continuă drumul, ziua lor devenind mai bună, capătă sens, ochiul se bucură de pastelul florilor, iar sufletul de încărcătura emoțională dată de zâmbetul cald al gazdei primitoare. Aici florile nu sunt doar elemente decorative, ci și simboluri ale transformării, iubirii și renașterii.

La intrare te întâmpină Rocky, un buldog francez, bine cunoscut comunității florăriei, dornic de joacă și mângâiere, aducând la înaintare tot arsenalul menit să îți capteze atenția: minge pentru joacă, lăsat pe spate pentru mângâiat, alergat printre flori, veselie. Primul contact cu atmosfera se face la nivel olfactiv, mirosul vieții înseși te izbește, florile transmit prospețime și vitalitate, completată imediat de o explozie vizuală care nu obosește, un pastel aranjat cu gust și unicitate. Totul are un loc fix, bine stabilit, care creează un echilibru al locului ce așterne liniștea și calmul în interiorul ființei. Aici este locul de unde nu cumperi flori, ci emoții, fiecare buchet fiind un autoportret al autoarei.

Florina, maestrul de ceremonii al acestei florării cu suflet, povestește că dragostea pentru flori, ascunsă în ea ceva vreme, își are rădăcinile în frageda copilărie, când bunica ei i-a insuflat atenția și grija pentru flori, exersate în grădinile de la origini. Însă viața o ține departe de această pasiune amorsată în subconștient, atunci când focusul tinereții se face pe studii și încercarea de a construi o carieră stabilă menită să o susțină financiar pe termen lung și sigur. Angajată ca asistent manager, nu își găsește locul, simte că este despre mai mult, despre a-ți urma visurile și a crede cu tărie că ele sunt realizabile, dacă le dai forță prin puterea minții și energie prin focus complet. Și, într-un moment de limpezime a minții, răspunsul vine de la sine: iubirea pentru plante. Primul pas a fost ucenicia în şase florării, de unde a înmagazinat experiența necesară împlinirii propriului vis, în care, din păcate, prea puțini dintre cei apropiați au crezut.

Florăria reprezintă creația propriilor idei și mâini, pentru că noi suntem creația unei entități supreme și, la rândul nostru, mici creatori.

Trei luni și jumătate a durat realizarea acestui vis, timp în care Florina, cu extrem de puțin ajutor, a construit ceea ce astăzi este micul ei univers.

Totul este făcut manual, lucrul cu mâna reprezentând terapie, oferind satisfacția că rezultatul îți aparține în totalitate. Cu un buget redus aflăm de la ea că se poate face ceea ce îți dorești dacă ai un strop de imaginație și foarte multă determinare și muncă.

Unele materiale sunt luate de la localnicii din satul copilăriei, altele comandate, dar totul este trecut prin filtrul viziunii a ceea ce înseamnă o florărie care iese din tipar, care poartă pecetea celui ce o deține. Momentele de îndoială apar, întrebările care sabotează proiectul sunt acolo, piața de flori fiind suprasaturată. Însă Florina știe că fiecare dintre noi are loc sub cerul acesta minunat, în imensul Univers, scopul nostru își are o mică bucățică rezervată. Trebuie să ieșim din gândurile noastre și să ne dăm voie să fim, să dăm voce inimii și doar atunci ceea ce facem reprezintă ceea ce suntem cu adevărat. A dărui flori reprezintă a dărui o bucată de viață, iar Florina modelează fiecare buchet cu amprenta unei părți din inima ei. Prin misiunea de a aduce frumusețe autentică. Iubește toate florile, dar cele de câmp sunt preferatele ei.

În anotimpul potrivit colindă pajiști, adună flori și le dăruiește celor care îi trec pragul, în semn de recunoștință pentru curajul de a crede în visul ei și de a pune o cărămidă la menținerea lui. Pentru că ea știe că, fără curajul de a începe concret realizarea oricărei dorințe, aceasta poate rămâne doar o proiecție a minții noastre.

De la Florina am aflat că florile sunt despre sentimente, despre emoție, atâta vreme cât îți dai voie să simți ce este în interior, să ieși din comercial, să îți creezi propria poveste, care nu este despre reguli, nici despre ceea ce avem, ci despre ceea ce simțim. În florărie, viața nu este statică, dinamismul este dat de rotirea anotimpurilor, de ceea ce ne oferă natura.

De la flori învățăm că avem nevoie de un refresh din când în când atunci când consumăm prea multă energie pe lucruri inutile: mai tăiem din tulpină, din frunze și ne revenim în inflorescență. Pentru a ne dezvolta și trăi armonios trebuie să fim în mediul potrivit, la locul potrivit, unul care să ne susțină și să ne ofere cele necesare vieții, valabil atât pentru oameni, cât și pentru plante.

Florina spune că este tot timpul mirată de povestea bulbilor – atât de firavi, dar atât de puternici, încât să străpungă straturile de pământ pentru a vedea lumina soarelui. Dacă ai o inimă deschisă, florile dau lecții de viață prețioase, iar Florina le ascultă, le învață și le aplică în viața reală.

La 27 de ani are propriul vis împlinit, face artă din flori, dar este deschisă la orice îi poate rezerva viața, la orice este acolo, în orizont, așteptând, dar trăind prezentul, singurul care contează cu adevărat. Ea spune că niciodată nu o iei de la capăt, pentru că prin orice experiență ai devenit alt om, o versiune mai bună, mai bogată a ta, ca o floare care prin fiecare buchet spune o altă poveste. Pentru mine, povestea ei este ca o petală din frumoasa inflorescență a oamenilor-lumină din jurul nostru.

Primul articol din noul an aș vrea să fie despre călătorie și despre sentimentul de libertate adânc ancorat în adevărata semnificație a acestui drum. Nu sunt neapărat adepta târgurilor de Crăciun, dar, rătăcind prin București din dorința de a găsi ceva care să surprindă profund ideea acestei sărbători, mi‑a atras atenția o căsuță colorată din rondul de la Piaţa Alba Iulia.Cum intri, te cuprinde energia locului, pentru că fiecare produs aduce cu sine o parte din cultura și trăirile celor care și-au pus priceperea în realizarea lui.Se spune că lucru făcut de mâna omului este o operă de artă care aduce cu sine un gând, o emoție și multă îndemânare, necesare uneori simplei supraviețuiri a zilei de mâine.

Haine viu colorate prindeau viață în bătaia vântului, în timp ce își șopteau povestea îndepărtată, foarte îndepărtată, nu doar ele, ci și cei care le vindeau. Pășesc sfios, mă recomand și legătura se creează, firul poveștii se țese la căldura unui reșou bine încins.

Gabi, proprietarul Paga Shop, este un orator extraordinar. Mă sperie puțin spunând că îmi va umple toată agenda cu Micul Prinţ, prietena mea de nădejde în călătoria spre oamenii‑lumină ale căror povești se conturează aici.Mă uit pe pereții căsuței și văd desenele făcute de Gabi, moștenirea celor care vor prelua construcția: liniștea interioară, fericirea infinită și iubirea, imposibilă fără o forță divină, indiferent care este aceasta.În acel moment mi-am dat seama că nu pășesc într-un magazin, ci într-un fel de basm scris prin experiențe derulate timp de douăzeci de ani.

Povestea Paga Shop începe acum 20 de ani, când dragostea pentru Patricia, soția lui, îl determină să renunțe la profesia de kinetoterapeut și îi îndrumă pașii tocmai spre China, unde se creează ideea acestui concept menit să le unească destinele. Numele magazinului este de referință, Paga fiind câinele ciobănesc primit cadou de Gabi de la viitoarea lui soție. Câinele nu mai este, dar povestea lor îi păstrează memoria vie.

Ambii iubitori de călătorii și libertate concep un plan prin care pot face asta fără prea mulți bani. La 20 de ani, viața este cu adevărat o aventură, grijile sunt lăsate pentru mai târziu. Primele experiențe încep în Asia, unde le atrag atenția hainele și produsele lucrate de localnicii din sate în propriile case, pe jos, cu mâna sau cu prea puțin ajutor tehnic. Pentru că ideea nu este de a ajunge primul, ci de a ne ajuta unii pe alții în marea aventură care se numește viață.Călătoresc în China, Nepal, Cambodgia, Thailanda, Filipine și lista continuă cu orice loc poate spune o poveste pe care o trăiesc cu respect și smerenie față de cei care o conturează.

Dincolo însă de ceea ce ar putea părea o afacere, Gabi și Patricia și‑au construit o viață având în prim‑plan călătoria, la care participă plin de entuziasm acum și fiul lor în vârstă de 6 ani, Noa.

Din ianuarie până în aprilie locuiesc în casa lor aflată pe o insulă din Thailanda, de unde planifică un itinerar la locurile pe care vor să le viziteze ca să adune povești, să cunoască oameni și să ia cu ei o parte din tradiția lor, pe care să ne‑o aducă nouă.Cred că este nevoie de mult curaj în primul rând să iei pasiunea ca pe o oportunitate prin care poți trăi cum îți place, pe mulți dintre noi frica ne dă un pas înapoi.

Pentru ei, însă, nu doar oamenii sunt cei pe care îi caută, ci și locurile, natura: escaladarea Munților Annapurna din Asia, în ale căror piscuri semețe libertatea se simte în aerul tare pe care priveliștea pare că ți‑l răpește de cele mai multe ori.

Întoarcerea în țară este precedată de sosirea produselor alese, iar călătoria nu se oprește aici, ci continuă în România, prin participarea la o mare parte din festivalurile organizate, începând cu capitala și mult‑îndrăgitul Femei pe Mătăsari, continuând cu Electric Castle şi tot ceea ce se potrivește personalității celor doi, mai ales ceea ce stârnește o emoție care îi definește. Pentru că tot acest parcurs, fiecare experiență, fiecare dialog cu oamenii conturează personalitatea celor doi, o înfrumusețează și definesc principala lor calitate: autenticitatea.

Ceea ce m‑a marcat însă pe mine este comunicarea pe care o întrețin cu oamenii care îi vizitează, căldura și empatia afișată, de parcă toți se cunosc dintotdeauna și aici se deschid, iar acesta este doar locul marii întâlniri: magazinul cu iz asiatic în care acești oameni‑poveste își continuă visul, călătoria, își construiesc o lume a lor, originală, plină de mister și înțeles, în același timp, din care noi luăm o amintire care să păstreze vie întâlnirea până la următoarea.

Îți mulțumesc, Gabi, pentru deschidere și mărturisesc că rămân în minte cu ideea transmisă ție de o turistă în cadrul unui festival: „If you don’t like your darkest sides, you live for nothing”. Poate că întâlnirea noastră are ca scop să spunem oamenilor că acceptarea părților de care nu suntem mândri ne face să trăim autentic și că lumina din noi apare atunci când în călătoria vieții ne dăm voie să fim NOI.

Este perioada în care oamenii caută sensul vieții, își fac planuri pentru viitorul an, bilanțul celui îngropat, posibilități ratate sau câștigate. Intrată puțin în acest iureș, am încercat să gândesc perspectiva pe care mi-o doresc întrevăzută la orizont și am realizat că este utopică această dorință. Viitorul poate fi conturat cu mintea, dar doar prezentul poate fi trăit în corpul și inima noastră.

Și am decis, ajutată puțin de ideea unui prieten drag psiholog, că ceea ce îmi doresc pentru mine în noul an este să am vie în mine bucuria de a trăi și de a face din fiecare zi o sărbătoare. Nu este nevoie de zile importante, de perioade anume ca viața să răsune în mine. Poate răsuna în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru că aceasta va fi alegerea mea, să trăiesc în bucurie și atât. Modalitățile prin care pot face asta sunt multiple, dar mie cea mai mare fericire mi-o oferă oamenii din jurul meu. Anul acesta am adunat în viața mea suflete care mi-au îmbogățit existența, mi-au conturat personalitatea, mi-au luminat calea. Pe unii i-am întâlnit doar o dată, dar imaginea lor este gravată în rândurile acestui blog, oamenii-lumină despre care am scris. Și dacă aceștia îmi aduc o parte din bucuria de a trăi, îi voi căuta, iar poveștile lor, așternute aici, vor naște și în alții sens, iubire și recunoștință. Pentru că, prin conectarea cu semenii și trăirile pe care ei le aprind în noi, bucuria vieții se regăsește apoi și în simplul și firavul fir de iarbă. Le mulțumesc și mă înclin în fața lor cu recunoștință pentru ceea ce sunt acum: noua mea versiune care tânjește după ceea ce cu adevărat contează. Ceilalți, familia și prietenii mei, noi și vechi, sunt cei alături de care prezentul contează și care mă ajută să dau sens fiecărei zile, să o prețuiesc mai mult și să apreciez ceea ce văd când deschid ochii în fiecare dimineață.

Purtată de acest gând, pășesc în viitor, fără planuri mărețe, fără vise greu de atins, ci doar cu dorința de a antrena în mintea și inima mea bucuria de a trăi, pentru ca apoi, ancorată în mine, să o pot aplica clipei prezentului. Și undeva în interiorul meu am certitudinea că o inimă plină de fericire atrage după ea toate cele necesare existenței umane. Pentru că omul nu vede limpede decât cu inima lui.

Există oameni care par nevăzuți, care se lasă pradă unei modestii autentice, dar în spatele cărora se află comori de profesionalism și umanitate de neegalat. Ei sunt cei care în tăcere țes cu măiestrie o lume dedicată redării speranței unei vieți normale atunci când aceasta își pierde strălucirea, ei sunt oamenii din lumina cărora alții devin mici fascicule, pentru că, atunci când ești posesorul ei, al luminii, menirea este să o răspândești în mii de particule pentru ca lumea în care activăm să aibă cunoaștere, profesionalism, empatie și multă compasiune.

Dorin Popa este cel a cărui poveste îmi doresc de foarte mult timp să o scriu, un om pe care l-am descoperit în suferință, pentru că, atunci când ești vulnerabil, vezi oamenii în esența lor. Devenirea lui, ca să îl citez, pornește de la cifra șapte: șapte fracturi grave în timp ce practică handbal de performanță, o cifră cu înalte conotații ale destinului, aș putea adăuga. Iar din acest moment viața se poziționează între medicină și sport de performanță, alegând în definitiv o cale de mijloc, kinetoterapia. Nimic întâmplător. De aici parcursul ar fi putut rămâne unul comun, o facultate de specialitate absolvită (ANEFS) și două programe de master: unul în kinetoterapie, celălalt în managementul serviciilor medicale, timp în care oferea servicii medicale la domiciliu și acțiuni de voluntariat în cadrul Asociaţiei Down Plus. Ucenicia o face la Centrul Medical „Sfântul Spiridon”, de unde pleacă determinat de o voință de fier spre culmile înalte ale excelenței în recuperare.

Pe aceste culmi pășește cu modestie, susținând că nu este satisfăcut pe deplin de ceea ce este: poate mai mult, vrea să facă mai mult cu ajutorul evoluției medicinei în fiecare zi. Pe scurt, este primul utilizator de terapie TECAR din România; în anul 2018 devine primul trainer național pe terapie TECAR; din 2023 este singurul expert trainer Winback internațional acreditat din România, specializare obținută în Franța. Pentru cei care pot crede că este puțin, drumul spre excelență se face prin efort susținut, prin determinare și multă pasiune pentru un domeniu care împlinește visul de a merge sau de a avea o viață mai bună. Toate aceste competențe dobândite se răsfrâng acum în două direcții extrem de importante: spre pacienții care beneficiază de tratament de cea mai înaltă calitate și spre cei care doresc să dobândească aceste competențe de la cel mai bun: absolvenți de fiziokinetoterapie sau specialiști pentru care contează măiestria celui pe care îl au în faţă pentru a-i învăţa. În acest sens, în cadrul Rehab mentor, ţine cursuri de specialitate în domeniul recuperării, formare de echipe interdisciplinare prin raționament clinic, circuite medicale, mentorat al echipei. A fi trainer internațional acreditat în recuperare presupune, pe lângă ani de muncă investiți în propria formare, o schimbare de mindset, ce mută focusul de pe rezultat pe proces. Un proces care nu se termină niciodată cu împlinirea personală, ci trece dincolo, atunci când realizezi că poți fi cel care produce schimbare în jur. Dorin susține traininguri în ţară şi străinătate, fiind deocamdată singurul care mișcă motorul acestei lumi a recuperării medicale spre o excelență care îl definește în totalitate.

Drum cu suișuri și coborâșuri, visul oricărui kinetoterapeut este o mică lume în care să-și desfășoare activitatea. A lui, ca să îl citez, este micuța clinică dintre blocuri, Fizio, fondată în 2016, renăscută din propria-i cenușă și pusă pe picioare în urma unui plan conceput în drum spre MIST, alături de bunul său prieten şi managerul clinicii, Mihai Iordache.

Și, ca în orice poveste, călătoria inițiatică determină deznodământul, cei doi devenind autorii propriului destin, unul al viselor împlinite. Testul suprem de anduranță în condiții de stres este trecut, probele inițierii câștigate, formându-se o echipă al cărei vis măreț devine o misiune inspirațională. Cei doi nu doar pun bazele unei clinici, ci creează o viziune despre o lume mai bună, în care Dorin, în calitate de călăuză și fondator, își împărtășește cunoștințele, valorile și experiența într-un mod autentic, conducând un proces ce are drept rezultat excelență în recuperarea medicală.

Clinica se bucură acum de un personal format din patru specialiști cu experiență, învățând de la cei mai buni profesionalismul, empatia și compasiunea manifestate și îndreptate către pacientul văzut ca om, nu ca expresie a unei patologii. Ei sunt o familie care se mărește cu fiecare om care le calcă pragul. Ca pacient în clinică ai tot timpul sentimentul că te afli în grija unor oameni pregătiți și empatici. Că recuperarea fizică are susținere puternică emoțională şi psihologică. Toate aceste calități implementate echipei reprezintă oglinda personalității complexe a liderului Dorin Popa.

Strajă acestei echipe stă medicul Gheorghe Cristian Stoiciu, pe care Dorin îl numește mentor și cel care i-a schimbat viziunea despre recuperarea medicală. Visul lui Dorin referitor la această clinică-microunivers este ca imaginea valorii pe care o are să deservească mai mulţi oameni care recâştigă o viață activă fără durere.

Împlinirea supremă umană nu poate fi doar pe latura profesională. Să fii primul expert trainer recunoscut internațional în terapie TECAR poate fi copleșitor, dar să fii numărul unu în inima fiicei tale, Diana, este suprem. Din acest rol de tată, Dorin simte iubirea, dar şi responsabilitatea pentru ca ea să își seteze standarde înalte. Alături de soția sa, Raluca, Dorin conturează visul unei familii care pentru el este pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Din dragostea pentru copii vine şi dorința de a implementa în grădinițe şi şcoli programe de kinetoterapie menite să corecteze de timpuriu diferite afecțiuni atât de comune elevilor zilelor noastre. Pentru că specialistul autentic nu este doar cel care tratează, ci mai ales cel care subliniază importanţa prevenției timpurii.

A fi cel mai bun vine cu greutatea așteptărilor mari, a ultra-specializărilor, şi cu o conștiință care te împinge să laşi moştenire împărtășirea experienței internaționale prin mijloace moderne celor ce vin din urmă, cu scopul nobil de a fi în slujba semenului de lângă tine deplin. De la Dorin am învățat că a fi cel mai bun pe plan profesional în domeniul în care activezi se împletește armonios cu umanitatea, empatia, compasiunea şi imensa modestie care te învață să nu te oprești, să cauţi, să înveţi, să oferi tot ce e mai bun din ceea ce ești: un magician iscusit al vindecării fizice și mai ales emoționale. Trăind în prezent, nu putem face previziuni, dar ţie, Dorin, îmi doresc ca viitorul să-ţi arate calea spre ultima treaptă a evoluției, şi anume aceea de master. Între timp, tu luminează puternic poteca vindecării, în clinica deloc micuță dintre blocuri, de unde ai pornit pentru a fi numărul 1. Un as.