Referitor la Sărbătoarea Pascală mi-a rămas în gând tradiția reînnoirii, amprentată de străbunica mea: haină nouă, suflet curat. Acum, după ani de pribegie prin viață, am încă gravat în inimă acest mesaj, la care aș adăuga umil: lumină în suflete. În vremea copilăriei mele sărbătoream în unitate, bucate simple, bucurie multă. Reîntregirea familiei în spiritul sărbătorii trecea pe primul plan, cu accente pe ceea ce îl face pe om superior, trăirea lăuntrică, claritate sufletească.
Lumina din adâncul ființei umane încearcă să se încarce în această perioadă, pentru ca atunci când pare că luminează fragmentat să nu uităm că avem resurse interioare inepuizabile. Gestul simbolic de a primi Lumina în noaptea Învierii l-aș privi ca pe o conștientizare că ceea ce este în noi are nevoie de putere, de o forță supremă care să ne ajute ca pâlpâiala sfioasă să se transforme în strălucire vie. Riscul de a deveni orbitoare scade atunci când omul purcede spre dăruirea ei. E ca un schimb, primim Lumina ca să dăm mai departe semenilor sclipiri de bunătate, compasiune, liniște, bucurie, vindecare interioară, să ne dăruim pe noi reînnoiți. Îmi revine acum în minte exact imaginea unei mulțimi din care se răsfrânge lumina în mici particule, care, privite în ansamblu, sunt un tot iradiant. Privită astfel, lumea devine ea însăși eterată. În felul acesta excludem posibilitatea comună de a fi luminoși doar în preajma sărbătorilor, este o oportunitate de a ne încărca, precum o lampă solară ce luminează blând la crepuscul.
Cu smerenia străbunilor noștri să ne îndreptăm inimile spre sărbătoarea pascală cu scopul de a porni un proces de fotoluminiscență interioară. Să privim mai mult înăuntrul nostru decât în exteriorul celorlalți, să învățăm să dăruim ce primim în dar, pentru că, până la urmă, suntem cu toții oameni-lumină!
