Psihologia este una dintre pasiunile mele. O caut oriunde mă duc pașii, în cărți, în experiențe, dar mai ales în oameni. O aplic cât pot, deși o conțin la nivel empiric, fără studii de specialitate; îmi este de folos în profesie, în relații, în viață.
Omul despre care urmează să scriu este unul dintre cei care, în urma întâlnirii, m-a făcut să cred în visul meu de a fi autodidact în această direcție. Este Dorina Stamate, un renumit psiholog, cu o experiență de 22 de ani, dar, înainte de toate, un om cum rar îți este dat să întâlnești. Pe Dorina Stamate o întâlnești la Clinica de fericire, un loc unde oamenii caută fericirea, acest cuvânt-umbrelă sub care se află de fapt liniștea și pacea spre care cu toții tânjim. Aici, oamenii se simt înțeleși, susținuți, îndrumați spre a fi mai bine cu ei, sunt însoțiți în drumul spre ei. Activitatea ei în clinică este completată de multe altele, cum ar fi programe de formare în școli și grădinițe, în facultatea de psihologie cu studenții, cursuri pentru companii, emisiuni TV, susținerea bătrânilor în azilele de bătrâni sau în centrele de paliație. Niciodată nu s-a dat în lături de la nimic, deși, de cele mai multe ori, încărcarea emoțională este uriașă. Însă era tot timpul mânată de gândul că, dacă toată lumea ar pleca de la ideea că ne consumă experiențele cu oamenii suferinzi, acei oameni nu ar mai avea pe cine să se bazeze. Acei oameni sunt cei care au schimbat-o ca specialist și om prin fiecare discuție, prin fiecare emoție transmisă. Mi-a mărturisit că este mai ușor să lucreze cu copiii deoarece ei sunt ca un lăstar care se duce într-o parte și îi pui o proptea, în timp ce adulții sunt precum un trunchi care se duce într-o parte, trebuie să tai și să aștepți să își revină.
Lecția cea mai de preț pe care am primit-o de la Dorina este revelatoare. Noi, oamenii, dorim o viață ușoară și lipsită de griji, le vrem doar pe cele bune, însă ea nu este așa. Este ca la gimnastică, ne plac doar exercițiile liber alese, când vine vorba de cele impuse, aici intervine greul. „Viața este frumoasă oricum e ea, ușoară-grea”, spune Dorina în ritmul trupei Voltaj. Și știe ce spune, pentru că viața ei a avut și momente de cumpănă.
Este fericita mamă a doi copii minunați. Vlad se naște însă cu tetrapareză spastică, iar viața Dorinei devine o luptă pentru fiul ei. Luptă pe care o aruncă în coșul celor grele ale vieții, terapiile grele pe care doar oamenii puternici, cei care pot, le primesc. Vlad este un tânăr realizat, cu două facultăți și două masterate absolvite de pe telefon, lucru de care mama lui este extrem de mândră. Drumul acesta este ca excursia la Babele: urci greu, drumul abrupt, dar de sus lumea se vede frumoasă, viața este o minune, chiar și din fotoliu rulant.
Teodora va fi regizorul familiei, spune cu mândrie Dorina, a doua facultate pe care o termină după cea de Jurnalism și comunicare. O mamă împlinită cu doi copii mândri că au un model uman în familie, demn de urmat, un munte de putere și bunătate pe care o răspândește spre toți cei care au nevoie, fără ego, un fel de Binefăcător misterios, ca să citez una dintre temele tale!
Și cum orice experiență naște o oportunitate, pentru mine întâlnirea cu Dorina Stamate este oportunitatea de a crede că pot, de a accepta viața așa cum este, cu bune, cu rele, și de a încerca tot timpul să pun în practică expresia ei mult iubită, și anume aceea de a mă împicioroga! Când experiențele vieții vin valuri-valuri, să cerem răgazul de a ne împicioroga o clipă, de a ne găsi echilibrul pentru a lupta cu tot ceea ce urmează. Dorina, îți mulțumesc, nu am plecat cu două mere, ci cu multe învățăminte, cu o explozie de energie de la un om care aduce fericirea și liniștea în inimile celor care o întâlnesc. Un om de o modestie imensă și de o jovialitate molipsitoare, al cărui zâmbet răspândește lumină.