Am considerat tot timpul că șofatul poate fi privit din mai multe perspective: ca o necesitate a zilelor noastre, în care mașina devine un instrument folosit pentru desfășurarea activităților cotidiene; ca job, în care scopul principal este atingerea obiectivelor date de sfera în care ne desfășurăm activitatea profesională; ca plăcere și relaxare, reprezentate de momentul în care simți că urcarea în mașină și o scurtă plimbare te pot aduce mai aproape de tine sau te pot scoate puțin din rutina zilnică, apăsătoare de cele mai multe ori; ca pasiune care duce această activitate la un nivel în care sunetul motorului și mașina prind viață în ochii pilotului.
În oricare din variantele de mai sus, deși poate părea paradoxal, există un cuvânt care definește foarte bine statutul șoferului: responsabilitatea – pentru viața ta și a celor dragi care se află lângă tine, dar și a semenilor pe care îi întâlnești pe șosea, fie ei pietoni sau șoferi. Nu știu dacă aș fi susținut această părere atât de puternic, deși la nivel empiric o cunoșteam foarte bine, dacă nu aș fi avut deosebita oportunitate de a primi cadou un curs de conducere defensivă la Academia Titi Aur (ATA).
Ziua a început cum nu se putea mai bine, un drum de o oră și jumătate prin traficul bucureștean, deloc prietenos, spre ATA, cu gândul la o metodă-minune pe care o voi învăța pentru a putea răzbi puțin în nebunia pe care suntem meniți să o trăim zilnic în calitate de șoferi. Deloc adevărat, ceea ce aveam să învăț era imensa omenie pe care o putem dovedi în trafic și responsabilitatea care îmi revine din momentul în care m-am urcat la volan și de care nu eram conștientă activ. Aveam să învăț că trebuie să mă conectez la toate simțurile necesare unei evaluări constante a momentului în care mă aflu în trafic, atât al meu, cât și al tuturor celor din jur. Ușor de zis, greu de făcut, mai ales că mașina se transformă în mers de la birou, restaurant, cabinet de consiliere a prietenilor telefonic până la scena unui concert în care playlistul este la un buton distanță.
Partea teoretică a cursului și cea de simulare au fost susținute de trainerul Costin Tătuc, căruia țin să îi mulțumesc pentru modul serios, dar jovial în același timp, în care a prezentat o teorie pe care mulți dintre noi, șoferi cu experiență, nu cred că o cunosc. Mi-aș dori să precizez că un astfel de curs ar trebui parcurs de orice conducător auto, așa cum un curs de prim ajutor ar trebui parcurs de orice om aflat în posibilitatea de a-l acorda. Un curs în care afli o mulțime de lucruri: viteza nu este cea care ucide, ci frânarea; ce este regula fermoarului, pe care o poți aplica cu condiția să o facă și ceilalți, pentru fluidizarea traficului; un plus de 5 km adăugați la viteza legală poate face diferența între viață și moarte; regula celor două secunde; poziția corectă și purtarea centurii de siguranță la volan pot preveni vătămări grave; airbagul nu este chiar prietenos dacă distanța de el este una necorespunzătoare; echiparea corespunzătoare a mașinii în diferite condiții de mediu poate evita situații-limită. Și foarte important: un curs în care înveți ce să faci în situațiile critice și cum poți să nu lași emoția și stresul să te stăpânească. Acestea sunt doar câteva dintre multele informații teoretice prețioase pe care Costin Tătuc ni le-a explicat și care pentru mine personal au căpătat o cu totul altă valoare.
În laboratorul de simulare, experiența unei răsturnări m-a impactat profund. Am simțit fiori reci chiar dacă totul a fost în modul slow motion, pentru că inevitabil te gândești: cum ar fi dacă situația ar fi reală, adrenalina, șocul mi-ar permite oare să iau deciziile corecte? Nu putem ști, ceea ce sperăm este că mintea a înmagazinat informația din timpul simulării, ea este amorsată undeva în circuitul neuronal și va ieși la iveală în nefericita eventualitate în care va fi nevoie.
Partea de teorie a fost succedată de atelierele practice menite să simuleze situații-limită oferind soluții aplicate pe circuit. Atelierul de derapaj realizat alături de cunoscutul pilot Silviu Moraru m-a învățat un lucru esențial: privirea întotdeauna în direcția spre care vreau să mă îndrept și mâna va urma această comandă. Îi mulțumesc pentru imensa răbdare față de mine și relația neprietenoasă cu o cutie de viteze manuală, pentru încurajările permanente și felicitările menite să îmi ridice moralul. Nu a fost chiar ușor să îți plece spatele mașinii, dar am rămas pe circuit, asta trebuie să fie ceva în contul meu. Împărtășirea cu emoție a experiențelor personale nefericite în care a fost implicat în calitate de pilot a creat o conectare autentică din care a reieșit conștientizarea traumelor prin care trec corpul și mintea în cazul unui impact. Aceste emoții mi le-am însușit devenind un martor în bordul minții mele de conducător auto.
Și, cum puțină adrenalină controlată nu strică, de acest aspect s-a ocupat trainerul și jurnalistul Radu Gurămultă, de la care am plecat cu prima informație prețioasă: „Și jaloanele au ceva viață, hai, să nu le doborâm”. În mod surprinzător, nu am făcut asta. Exercițiul a ieșit, frânarea de urgență este o manevră menită să evite evenimente neplăcute, ajutându-te să gestionezi mai bine situațiile-limită și să ai o imagine mai clară a riscurilor care pot apărea în trafic. Scârțâit de roți, frână până la podea, ocolire de obstacol, viteză progresivă, carosabil umed, tot ce trebuie pentru un moment memorabil.
Îndemânarea și manevrabilitatea au fost exersate alături de Vlad Albu, exercițiu din care mi-am dezvoltat abilitățile de condus în spații limitate și viraje strânse și am înțeles mai bine vehiculul. Toate aceste exerciții dinamice aplică noțiunile învățate având ca scop dezvoltarea controlului și a siguranței la volan. Ceea ce m-a impresionat la Vlad a fost modul în care înțelege și explică exact cum funcționează circuitele neuronale și cum creierul dă comenzile corecte corpului dacă atenția este activată prin exercițiul frecvent de a verifica poziția ta în trafic la câteva secunde. Creierul are puterea de a elimina la acest interval de timp toate informațiile înmagazinate, astfel că nu ajungi acasă cu toate numerele și mărcile mașinilor observate în ultimii zeci de kilometri parcurși încât să nu uiți să respiri. Mi-a plăcut asta.
Datorită acestor oameni minunați simt că am plecat de acasă dis-de-dimineață un șofer si m-am întors cu totul altul. Un șofer care cunoaște acum baza esențială pentru prevenire și gestionarea situațiilor critice, care cunoaște câteva tehnici de conducere defensivă și mai ales unul care conștientizează riscurile cauzate de nerespectarea acestora la volan. Toate acestea într-o atmosferă caldă, creată de profesioniști pasionați, dar mai ales de oameni în care dorința de a crea o lume mai sigură în trafic este vie și se materializează prin transmiterea acestor deprinderi cu răbdare, calm și multă jovialitate. Îmi manifest dorința de a ști că pe viitor fiecare șofer va avea posibilitatea de a parcurge acest curs cu ferma convingere că asta va transforma șoselele României din roșu în aur curat.