Trăim într-o eră în care oamenii se află într-o continuă cercetare a descoperirii sinelui, citesc intens cărți cu specific, urmăresc podcasturi care oferă perspective și viziuni interesante, încercând cu ardoare să se identifice cu idei, citate, experiențe ale semenilor, toate acestea menite să îi aducă mai aproape de ceea ce cred ei că sunt cu adevărat sau poate ceea ce își doresc să devină. Vrem răspunsuri care să ne confirme sau infirme dacă înaintăm pe traseul potrivit al vieții noastre sau dacă este nevoie de căutarea altui sens prin care să ne simțim vii. Un prieten foarte drag îmi spune mereu: nu muri din viața pe care nu ai trăit-o. Sună trist, dar totuși este un adevăr valabil pentru mulți dintre noi. Eu cred că asta căutăm cu toții, să simțim că trăim, nu doar că existăm într-o lume în care viața pare că se consumă ca toate celelalte materiale. Dacă ar fi să îi cer ceva vieții în această perioadă, ar fi timp – timp să mă regăsesc, timp să petrec cu cei dragi, timp să dăruiesc bucăți din ceea sunt, timp care să stea în loc pentru momentele de profunzime și conectare cu ceea ce sunt eu.
Deloc în mod întâmplător și fără o căutare anume, am descoperit recent o expresie cu care m-am identificat aproape complet și cu mult curaj o să afirm că poate fi definiția vieții în esența ei pentru orice ființă umană. Expresia „deadly serious yet playfully alive” circulă în prezent ca parte dintr-un citat atribuit lui Jude Fredman. Am dat înapoi timpul realizând că o mare parte a vieții m-am încadrat serios în prima parte a acesteia, poate ca mulți dintre noi. Am fost deadly serious most of my life. Cu hipercorectitudine, sobrietate uneori, totul era important și serios, viața era o responsabilitate imensă, în urma căreia eu răspundeam pentru toți și toate. Nu ne găsim timp să respirăm, să ne bucurăm, avem de făcut cu temeinicie orice, fără excepție de la regulă și aproape perfect de fiecare dată. Până când te întâlnești cu ziua în care un anumit factor declanșator îți arată că nu este chiar așa. Că ceea ce erai se putea traduce cu un statut sau un rol care trebuia jucat cu seriozitate. Și am îndrăznit să las în viața mea să intre activitatea primordial umană, jocul, începând în mod serios să mă joc. Se spune că abia atunci când lași copilul din tine să se manifeste se realizează marea întâlnire cu tine, iar oamenii în preajma cărora te poți comporta liber în felul acesta sunt cei care pun cărămizi la formarea unui om care poate fi extrem de copilăros, dar în spatele căruia se ascunde cea mai adâncă profunzime. Pare un echilibru haotic, balanța însă este mai dreaptă ca oricând. La o analiză mai adâncă, alăturarea de cuvinte este magistral realizată: deadly lângă serious denotă un soi de negativism al seriozității practicate aspru, pe când playfully alive evidențiază importanța jocului în eliberarea drumului spre a fi. Una fără alta nu se poate, dar împreună descriu o combinație potrivită omului contemporan. O astfel de energie atrage în sine și poate deveni contagioasă pentru cei care aleg să adune în jurul lor oameni care pot fi descriși prin această sintagmă.
Interesant pentru mine este că am păstrat partea serioasă atât cât viața să nu devină o joacă de copii, dar am ales să o trăiesc cu o bucurie puerilă nefiltrată, care a făcut ca totul să se schimbe în mine și în afara mea. Responsabilitățile privite cu jovialitatea serioasă a ochiului de adult te fac să trăiești frumos. Această descoperire mi-a adus confirmarea, acum la maturitate, că partea a doua a expresiei mi se potrivește mai mult. Se pare că experimentez un mod jucăuș de a simți că trăiesc, sau poate comportamentul jucăuș mă face să simt pulsația vieții așa cum aveam nevoie, dar nu știam. Pentru mine, acum, deadly serious înseamnă implicare totală în lucrurile care contează, completată perfect de o atitudine jucăușă în fața a tot ce vine către mine. Foarte interesant este poziția lui yet, cuvânt de legătură menit să sudeze două proiecții de personalitate în antiteză, ce conturează o fire care cucerește lumea.
Aceste laturi aparent opuse ale expresiei: profunzime, intensitate și seriozitate, dar fără rigiditate, armonios îmbinate cu spontaneitatea, umorul și pofta de viață, au ca rezultat o personalitate cu adevărat autentică. Această tipologie care poate fi descrisă și printr-o carismă aparte nu este deloc plictisitoare sau sobră, ci mai degrabă un free spirit care alege cu seriozitate de data aceasta să se simtă viu. Paradoxul expresiei descrie de fapt o dualitate a ființei umane, acea persoană care poate coborî adânc în lucruri fără superficialitate, dar care nu își pierde libertatea, spontaneitatea și magnetismul, care o fac să fie irezistibil de vie, plină de lumină și energie. Contrastul acesta este un tot unitar, un întreg, o astfel de personalitate nu trăiește aceste stări pe rând, ci simultan, ambele trăsături coexistând autentic în aceeași persoană. Aici se găsește frumusețea expresiei, iar frumusețea existenței umane constă în alegerea căutării și a regăsirii interioare, fără a uita o clipă că autenticitatea trăirii este atunci când arunci viața în nemărginit ca un joc pe care îl joci cu reguli serioase.
Let’s pursue serious goals while keeping a playful soul!