Parcul Crâng, Buzău, locul copilăriei mele, al marilor jocuri puerile, al plimbărilor și contemplărilor adolescentine, al marilor căutări și, uneori, al marilor răspunsuri. Cu dor pășesc pe aleile de mult lăsate în urmă, de data asta vreau să cred că la vârsta maturității, a marilor împliniri și a încercării desăvârșirii lor ca om care a experimentat destule încât să-și asume un drum frumos care se arată la orizont: drumul căutării oamenilor frumoși, al căutării poveștilor de viață extraordinare pentru a dărui celor despre care scriu, celor care citesc, dar și mie, modele de umanitate demne de urmat, care ne îmbogățesc sufletul și îl mângâie în același timp.
Omul care mi-a purtat pașii pe potecile copilăriei este de data aceasta Mariana Feraru, un munte de energie pozitivă, optimism, lumină și bucurie autentică. Este acea întâlnire cu un om pe care simți că îl cunoști de o viață, cu a cărui privire simți că te conectezi dintotdeauna, a cărui voce aduce cuvintele pe care vrei să le auzi și a cărui îmbrățișare o vei purta cu tine în toate momentele grele.
Viața Marianei Feraru este ca o explozie a tuturor simțurilor, le trăiești pe toate pentru că te ghidezi după cuvintele părintelui tău iubit: „Decât să regreți că n-ai făcut, mai bine regretă că ai făcut.” Mariana rămâne în scaun cu rotile în urma întâlnirii, la vârsta de trei ani, cu o boală cruntă: poliomielită. Părinții ei minunați, pe care îi poartă în suflet ca pe un altar, fac toate eforturile să recupereze un copil paralizat complet de la gât în jos. Și reușesc parțial, Mariana rămâne în scaun rulant, refuzând de la vârsta de 14 ani orice fel de ajutor specializat; era prea mult, viața a stat pe loc mult prea mult, era timpul să fie trăită. Ceea ce se și întâmplă până la vârsta de 19 ani. În toți acești 5 ani, Mariana recuperează jocul (ce n-aș da să te văd jucând fotbal în cârje!), veselia, prieteniile, distracția, bucuria de a trăi o viață dincolo de zidurile spitalelor sau ale centrelor de recuperare în care prieteni îți erau doar medicii sau cei aflați în aceeași suferință. După această perioadă încep însă marile întrebări: care este sensul meu?, ce rezervă viitorul?, viața nu poate însemna doar atât! Și ca să o citez: „Dacă Dumnezeu a îngăduit să trăiesc, vreau să fiu o amintire frumoasă pentru oameni.” O determinare de fier o ajută să termine liceul, la o vârstă la care mulți nici nu ar mai fi încercat. A fost dorința ei, fără studii, posibilitățile nu sunt foarte mari.
Urmează un telefon care schimbă vieți din partea celor de la Motivation, puntea de lansare spre un viitor care o uimește chiar și pe Mariana. Drumul spre București, cu tatăl veghind-o din alt compartiment în tăcere, pare drumul inițiatic al marilor eroi.
În cadrul acestei organizații începe caruselul de activități: cursuri de formare, practicarea sporturilor precum alergat, aruncat cu sulița, tir cu arcul, darts, biliard, tenis de masă, tenis de câmp, baschet.
Întâlnește oameni care îi oferă cel mai de preț dar – independența -, aici învață că poate duce o viață normală și că totul este în mâinile ei. Aici, fricile sunt doborâte de curaj, singurătatea de prietenie, neîndemânarea de pricepere, suferința de bucurie, pentru că Mariana asta este: un munte de bucurie pentru toți cei din jur, jertfă totală pentru ei. Când primești atât de mult, oferi ce ai tu mai de preț: pe tine.
De aici începe mozaicul de evenimente care o formează.
În 2016 devine imagine reprezentativă pentru Avon România, model de putere și feminitate pentru multe femei în scaun cu rotile și nu numai. Participă la o multitudine de competiții sportive paralimpice (power lifting, tir cu arcul etc.), unde ocupă locuri de frunte.
În 2024 este convocată la Los Angeles, unde participă la Campionatul Mondial de Biliard. Din 26 de țări, Mariana ocupă locul 9, fără multe ore de antrenament. Mărturisește că nu avea nici tac, nu cunoștea nici limba engleză, dar avea mult curaj și determinare.
În 2025 joacă un demonstrativ în România cu campioana mondială Hydred Goldberg, în cadrul unei competiții naționale.
Sportul însă nu este singurul ei punct forte, primește un mic rol în cadrul filmului regizat de Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, care o bucură imens și îi arată că are încă foarte multe de demonstrat.
Participă la concursul Miss Wheelchair România, unde primește locul I pentru cea mai fotogenică participantă.
Este prezentă la concursul de gătit Step Chef Atipic, coordonat de Antonio Passarelli, unde aduce bucurie și zâmbete printre participanți.
Cu ce rămân eu în suflet după întâlnirea cu Mariana este omul pe care îl reprezintă. Crezul ei conform căruia „oriunde este nevoie de mine, eu voi fi prezentă” o determină să nu refuze ajutorul pe care îl poate oferi, sprijinul în multele organizații și asociații despre care nu vorbește foarte mult, sprijinul pe care îl oferă tuturor persoanelor cu dizabilități pe care le întâlnește, pentru a le arăta că viața este frumoasă și merită trăită la maximum în orice context, că tot binele se face prin oameni, dar ca să îi cunoști trebuie să ai curajul să îți depășești limitele, să îți învingi fricile și prejudecățile, să ieși, să dai piept cu exteriorul. Tot ea mărturisește că, atunci când viața devine grea, este alegerea noastră să o facem ușoară. Suferința nu trebuie negată, ea este în noi, dar trebuie combătută cumva. Ea este dovada vie că toate persoanele cu dizabilități pot avea o viață plină de sens, că puține sunt lucrurile pe care nu le pot face dacă practică recunoștința pentru ceea ce avem acum ca punct de plecare.
Mariana, îți sunt profund recunoscătoare pentru dragostea cu care mi-ai vorbit; de la tine am învățat dragostea autentică pentru Dumnezeu, pentru familie și mai ales pentru părinți, sacrificiul făcut pentru ei din respect și iubire fără margini. Nu am întâlnit până acum un om să vorbească cu atâta mândrie despre părinți și originile ei rome. În aceste gene stau bucuria, curajul, unitatea și puterea ta. Mi-ai spus că nu îți place ca oamenii să știe multe, ești un om prea modest și simplu pentru râurile de viață care se revarsă din tine, pentru bunătatea și imensa ta omenie și sensibilitate pentru oameni. Parcursul tău nu este nici la jumătate, mai ai multe de spus și îți garantez că vei rămâne pentru noi mai mult decât o frumoasă amintire: ești omul neînfricat care a lovit viața mai tare decât izbește tacul o bilă pe masa de biliard. Tu ești un om-lumină la masa de biliard!
