Eroii care unesc

Frumusețea umană nu poate fi ascunsă, ea iese la iveală printr-un simplu zâmbet, gest, cuvânt, privire. Aș vrea să mă consider norocoasă că o identific destul de rapid în unicitatea ei, iar impactul pe care îl are asupra mea mă determină să nu mă pot opri din a scrie despre ea, atunci când omul din spatele ei mi se dezvăluie cu sinceritate și drag.

În tabăra veseliei, în multitudinea de oameni extraordinari, mi-au atras atenția doi dintre voluntari, frații David și Zalan. Este sentimentul acela pe care îl ai atunci când descoperi o geodă și trebuie să o arăți lumii. Pe ei și pe familia lor minunată aș dori să vi-i prezint ca model de luptă și unitate în suferință, o suferință percepută însă ca binecuvântare, o suferință din care culegi beneficii umane și te formezi spre a fi în folosul celor dragi și nu numai.

Prima întâlnire a fost cu David, căruia țin să îi mulțumesc pentru plimbarea cu caiacul și pentru momentul de neprețuit în care am construit un castel pe plajă cu jovialitatea și bucuria unor copii care se întâlnesc prima dată cu marea. Puritatea acestui suflet aproape m-a marcat, ușurința cu care se integrează în dialog cu oamenii și dragostea cu care povestește despre familie sunt demne de admirat. David are 20 de ani, este voluntar la Asociația Totul pentru Tine din 2019 și la Asociația Raza de Soare din Iernut de 11 ani, de când fratele lui, Robi, s-a înscris acolo. Se descrie ca o persoană calmă, cu multă răbdare (confirm!) și cu o sensibilitate extraordinară pentru persoanele în scaun rulant. Mărturisește că a căpătat această sensibilitate de la Robi, fratele lui, diagnosticat la naștere cu spina bifida și paraplegie flască – pentru el este cel mai important om! Se simte norocos că are o familie atât de frumoasă și se bucură enorm că poate ajuta în tabere și nu numai. Se simte diferit de restul oamenilor și asta îi place foarte mult. Aș vrea să îi spun pe această cale că a fi diferit e o dovadă de mult curaj și asumare. A fi diferit înseamnă că ești unic, special, ceea ce se confirmă prin toate acțiunile tale.

Pe Zalan l-am cunoscut în timp ce îmi arunca propriii copii în mare, într-un moment de joacă extraordinar. M-a surprins că o face cu atât de mult drag, deși abia îi cunoscuse. Era însă acea dăruire care vine din interior, mult exersată de-a lungul timpului până a devenit atitudine și chiar virtutea de a fi bun cu cei din jur. Zalan are 23 de ani și face voluntariat la Asociația Totul pentru Tine de trei ani. Prima tabără ca voluntar a fost alături de Elena și Filip la Cheile Grădiștei. A învățat să schieze într-o zi pentru ca din a doua zi să plimbe copiii cu dizabilități în scaunul de schi. Mi-a mărturisit că cel mai mult îi place să îi vadă pe copilași fericiți că pot schia, că pot intra în apa mării, că se pot plimba cu caiacele, că pot atinge apa. Toată oboseala dispare în acele momente de bucurie împărtășită. A participat ca voluntar de două ori și în taberele pentru adulți, simțind și în aceștia, de cele mai multe ori, bucurie de copil atunci când reușesc să facă lucruri pentru prima dată. Zalan merge în aceste tabere în primul rând ca să ajute, dar foarte important este și faptul că învață lucruri esențiale prin care poate să își ajute fratele mai mic, cum ar fi transferul din scaun în pat sau în mașină.

Mărturie pentru lucrurile minunate pe care le fac acești doi frați stă mama lor, Iudith, care se consideră de 13 ani o mamă de erou, această experiență făcându-i oameni mai buni. Despre Robi are cele mai frumoase cuvinte: un voinic, care se luptă când și când cu fricile lui, dar pe care le învinge cu ajutorul sprijinului necondiționat al frumoasei sale familii. Iudith este o forță, reușind să îi unească profund pe cei trei fii ai ei pentru a fi cu toții stâlp propriilor nevoi, dar și celor din jurul lor. Să transformi această experiență într-o oportunitate de a face bine și o bucurie de a trăi frumos denotă asumarea și acceptarea unui destin împlinit.

Robi a terminat clasa a 5-a. Este un copil norocos, a reușit să modeleze fără voia lui două personalități puternice ale fraților săi, care acum îi sunt puterea și voința de a lupta cu toate provocările ivite. Știe că toate fricile le înving împreună, că nu este singur în povestea aceasta și nu va fi niciodată. Robi, aș dori să îți spun că frica și vulnerabilitatea sunt superputerile tale, iar tu ești cu adevărat un erou, dintre cei reali cu care ne mândrim în fiecare zi. Zâmbește și bucură-te de fiecare experiență alături de frații tăi, viața este un dar minunat!

Voluntariatul este un act de bunătate umană infinită, de dăruire fără sacrificiu exprimat, de iubire pentru ființa umană lansată cu naturalețe și din suflet curat. Asta am simțit în scurta mea întâlnire cu David și Zalan: că ei sunt dovada vie a acestui tip de voluntariat și ar trebui ca oamenii să știe că există astfel de tineri printre noi, mulți, dar eu am avut onoarea să îi întâlnesc pe ei. Vă mulțumesc, în numele multora, pentru ceea ce sunteți și faceți, suntem mândri de voi, nu vă opriți din a oferi binele și frumosul necondiționat, căci daruri mult mai de preț vor primi sufletele voastre; pe unele le-ați gustat deja: recunoștința, dragostea și infinita fericire umană.