Senzația că fiecare zi din viețile noastre este o luptă, un maraton fără finiș, o continuă agitație de parcă pe urmele noastre încă este un animal preistoric dornic să ne devoreze activând la maximum sistemul nostru nervos simpatic confuz de pericolul imaginar pe care nu îl întrevede m-a făcut să mă opresc pentru un scurt moment spre a observa și contempla.
Pe o bancă îmbiată de mirosul de iasomie proaspăt înflorită am oprit timpul meu pentru a observa realitatea înconjurătoare, o realitate pe care o voi contura într-o amplă enumerare, nu tocmai fericită: oameni alergând spre locurile de muncă trăgând după ei ființe mici cu ghiozdane imense, neînțelegând sensul acestei agitații, mulțimi de mașini în care oamenii stau singuri și triști în drumul lor spre a da sens acestei zile, claxonat absurd sfidând orice regulă de circulație, schimburi de replici acide pe motive complet puerile și neîntemeiate, nervozitate împinsă la maximum fără motiv, animale de companie conduse spre o plimbare de dimineață bizară. Am simțit că viața merge în gol, pe pilot automat, ca un hamster pe roată, fără sens, fără empatie, fără compasiune.
Și mi-am dorit să pot avea puterea să schimb această enumerare cu adevărat, lucru imposibil în plan practic. Speranța mi-a revenit însă când mi-am dat seama că citisem zilele trecute despre puterea minții și am închis ochii încercând să schimb în mintea mea cele observate, sperând că puțină energie și magie pusă în intenția și dorința mea pot face o mică schimbare, în care lumea ar putea arăta așa: oameni în plimbare spre locul de muncă încercând să se conecteze cu elementele naturii ce ne înconjoară, purtând discuții constructive și joviale cu copiii lor în timp ce îi conduc spre școală, oameni pe biciclete mergând veseli și cu sens spre bucuria zilei tocmai începute, liniștea și tihna unei dimineți, oameni plimbându-și animăluțele de companie în timp ce se salută și fac schimb de replici scurte între ei cu empatie, o cafea savurată în compania plăcută a oamenilor dragi. O viață trăită simplu și frumos, în care totul capătă sens, ar putea fi un început. Iar viața la finalul unei astfel de zile ar culmina cu petrecerea unui timp de calitate între noi, familie și prieteni, în comunități frumoase împărtășind experiențe pline de înțeles, în timp ce amurgul trage propriile concluzii.
Mintea mea a construit, mulți dintre voi ați spune, o imagine ideală. Realitatea este că nimic din cele de mai sus nu este greu de concretizat. Cu pași mici, multă voinţă și perseverență, totul este posibil. Viața în esența ei este o călătorie, își are drumul bine stabilit, cu final sigur. Depinde de noi dacă această călătorie o vom face gonind sau bucurându-ne de ea. Frumusețea umană este de neegalat, cu toții avem în noi puterea magică de a schimba contextul printr-un simplu zâmbet, un cuvânt de mângâiere, o privire caldă îndreptată unul spre celălalt, recunoștință practicată constant şi multă iubire. Și în acest fel nu vom pierde niciodată lumina, care există deja în fiecare dintre noi. Primul pas: voi începe cu mine, cu lumina din mine îndreptată nu spre lumea minții mele, ci a realității mele.