Dintotdeauna m-am simțit fascinată de modul în care gândesc tinerii, de felul în care văd ei viața și cum transpun tangibil propriile trăiri și emoții. Am avut ocazia să observ mai îndeaproape aceste comportamente odată cu simularea evaluării naționale tocmai încheiată, la care am participat mai mult ca observator. Concluziile mele nesusținute științific neapărat, dar bazate pe propriile simțăminte, au adus la iveală un adevăr crud, dar nu lipsit de speranță.
De aceea aș vrea să mă adresez vouă, tinerilor, adolescenților, conectată cu voi la modul cel mai profund. O să încep spunându-vă că înșiruirea de cuvinte ce urmează trece prin inima mea și mai puțin prin rațiune, iese la înaintare cu emoțiile mele, cu profunda mea considerație și mai ales respect pentru fiecare dintre voi, pentru unicitatea și autenticitatea voastră în curs de formare. Și știu că poate nu sunt în cercul vostru de proximitate, but, hey, it takes a village to raise a child! Și tare îmi doresc și eu să fac parte din acel sat, cu o colibă micuță la periferie. Vreau să vă spun că sunteți văzuți, sunteți acolo, nu este nevoie de artificii orbitoare ca să știm că existați. Un machiaj excesiv, îmbrăcămintea pe care noi o considerăm nepotrivită, coafura stridentă și limbajul colocvial sunt strigătul vostru, uneori disperat, prin care ne solicitați atenția sau vă căutați identitatea, pentru că noi am uitat să vedem interiorul și pentru că voi nu mai aveți resurse prin care să ni-l arătați. Parcă suntem orbi, dar nu toți, vă garantez! Frumusețea vine din interior și se reflectă în exterior, învăluind corpul în lumină, nu invers. Doar că aceste aspecte le veți înțelege când mintea va fi pregătită din punct de vedere psihologic să o facă. Până atunci, aveți nevoie de un ghid de supraviețuire în lumea pe care ați creat-o ca scut față de noi. O lume în care, din păcate, toți gândim și arătăm la fel, pentru că frica de a fi excluși din singurul loc în care primim atenție este foarte mare, cercul prietenilor, refugiul nostru. Doar că acolo, în lumea nou-formată, supraviețuirea este grea, cerințele sunt multe și de nivel înalt; ca să rămâi, trebuie să demonstrezi. Ce? Totul și orice. Pentru că în altă parte nu este nimeni care să te vadă, să te audă, să te aprecieze, să-ți ofere afecțiune, cei dragi aleargă ca hamsterii pe roată căutând ceva. Ce? Poate traiul sau propriul lor refugiu de o viață, care devine o secvență pe repeat. Și atunci, ce rămâne? Platforma. Acolo este tot timpul cineva dispus să îți dea un semn că exiști, orice este mai bun decât nimic. Câștigul: popularitatea și atenția superficială a tovarășilor; prețul plătit: sufletul curat și luminos al unui tânăr aflat în imposibilitatea de a discerne binele de rău. Dar cele mai dificile sunt drumul presărat cu suferință, lupta și mai ales supraviețuirea într-o lume în care ești devorat dacă nu ai tot timpul ceva nou de scos din pălăria de magician. Cred că este tare obositor să încerci asta la nesfârșit – aveți nevoie de momente de tihnă, e timpul pentru ele!
Dar eu vă spun atât: sunteți tare faini! Aruncați excesul, nu vă folosește la nimic, ieșiți la înaintare cu puterea voastră, cu inima vibrândă de chef de viață sau tremurândă de provocările ei, dar mai ales cu vulnerabilitatea, care este unul dintre cele mai tari atuuri. Lăsați orgoliul, el sabotează cele mai frumoase experiențe, dar păstrați demnitatea, care impune limite sănătoase. Spuneți cu tărie Nu!, acolo unde nu vă reprezintă trendul, fiți voi înșivă, începeți voi un trend al oamenilor simpli și luminoși! Căutați să vă înconjurați de experiențe care vă îmbogățesc viața prin trăiri autentice, unice și modelatoare, aveți în jur oameni care vă pot susține în acest demers, sunt acolo, poate mai puțini, dar căutați-i sau plasați în Univers dorința de a-i găsi, știți ce vă doriți de la ei! Începeți voi să reparați relația cu părinții și familia, sunteți mult mai înzestrați emoțional cognitiv și psihologic decât ei, o spun cu părere de rău pentru adulții din viețile voastre. Și cel mai important, iertați-ne!, pentru că iureșul vieții ne face uneori să trăim în lumi paralele în care credem că noi suntem pe piedestalul înțelepciunii, când ar trebui să fim doar pe cel al acceptării și iubirii. Noi, adulții (familie, profesori, societate), trebuie să acceptăm ceea ce am creat prin propria ignoranță.
Aș îndrăzni să vă cer să construim o lume nouă, e mult, știu, pare o himeră. Dar în lumea aceasta să nu fim Noi și Voi, să fim împreună, fără prea mulți intermediari virtuali, pentru că, atunci când rețeaua pică, tot cel de lângă tine este priza spre o viață simplă trăită pe viu. Sună bine pentru un trend, nu? Viața simplă trăită pe viu. Cine se alătură? Eu, prima, și vă aștept cu brațele deschise, no emoji!