Nu există explicații pentru care unii oameni minunați intră în viața noastră, mai devreme sau mai târziu. Scopul acestor întâlniri nu se învață pe loc, e nevoie ca timpul să își țeasă pânza până când lucrarea se arată. Tot ce pot să spun este că omul-lumină despre care vă voi povesti a apărut pare-se de nicăieri în preajma mea, dar legătura dintre noi s-a realizat cu o profunzime pe care nu o pot surprinde în cuvinte.
Ea este, simplu, Cristina Bar. Mulţi o cunosc, pentru că este omul prezent când nevoia există. Pașii ei se îndreaptă mereu spre dăruirea supremă oamenilor. Şi, ca să îi citez prietenii, ea este „omul cu de toate”. Acțiunile de voluntariat sunt punctul ei forte, toate relațiile dezvoltate în acest sens transformându-se în prietenii solide, fără termen de valabilitate, pentru că ea nu își întinde doar mâna, ci şi inima ei mare spre toţi. La Federația Română de Baschet este omul care face lucrurile să se pună în mișcare, alături de echipa care îi devine familie, ocupându-se de orice aspect necesită competențele şi empatia ei. Şi nu se oprește aici. Caută să ajute prin orice mijloace, oriunde se simte nevoia de ea, în orice proiect demarat lasă o parte din ea, cea mai importantă: vibrația ei, emoția, sufletul. Citește scrisori în cadrul Asociației „Dulăpiorul cu jucării”, pregătind pachete în mod constant pentru copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București, face voluntariat la competițiile paralimpice, mulţi sportivi devenindu-i prieteni dragi. Implicarea ei în lumea sportului românesc – baschet, cricket, tir – devine un mod de a trăi, pentru că ştie că a fi înseamnă a te dărui. Că efemera noastră trecere pe „aici” este despre semeni, despre compasiune şi iubire. În esenţă, Cristina asta este: iubirea de viaţă, de muncă, de familie, de prieteni, de oameni şi mai ales de Dumnezeu, în Care îşi pune toată nădejdea. Copilul ei minunat, Lucas, îi seamănă, emană energia mamei, zâmbete şi veselie. Lângă ei, viaţa se opreşte în loc, ca să se bucure şi ea, că este.
Binele are însă calea lui. Se întoarce către noi atunci când suferinţa loveşte crunt. Când viaţa primeşte timp limitat, când boala se răspândeşte cu viteză într-un corp de sportiv, când oasele îşi plâng propria durere în tăcerea omului demn. Ea le primește însă cu putere, pregătită parcă pentru o competiţie, o alta la care participă, a ei de data asta. Cristina, noi suntem în tribune pentru tine! Este rândul nostru să fim, să facem schimb de roluri, măcar cu un gând puternic, cu un zâmbet, cu o vorbă caldă, cu aplauze pentru frumuseţea ta umană şi imensa ta bunătate pe care nu conteneşti să o oferi, chiar şi acum, când trebuie doar să deschizi inima ca să o primești. Lupta nu este gata, suntem în toi, dar sclipiri de lumină se întrevăd, pentru că tu eşti raza din care se desprind.
Şi, pentru micul nostru joc imaginar, eu zic aşa: să fie linie acum, şi când ajungem la victorie să strigăm cu toţii, din tot sufletul, cu mâinile îndreptate spre cer: „Bingo!”, pentru că suntem mulţi, suntem cu tine, iar glasul nostru întrece orice galerie plină de suporteri.