Se vorbește atât de mult zilele acestea despre feminitate, frumusețe, putere, gingășie, încercând să scoată în evidență de fapt femeia şi întărind demersul cu daruri copleșitoare, cuvinte măgulitoare și evenimente de amploare. Mă întreb însă dacă tot ceea ce reprezintă femeia începe și se termină brusc odată cu data de 8 martie. Dacă nu cumva femeia reprezintă împletirea eternă a acestor calități, reprezentarea tangibilă a lor fiind gesturile mici sau mari pe care ea le face în fiecare clipă a existenței sale.
Frumusețea femeii este explozia sinelui, este ceea ce simți atunci când îți este aproape, energia pe care o emană și modul în care aceasta se răsfrânge asupra ta. Pe aceea o porți cu tine în infinit, lasă urme adânci și produce schimbări esențiale. Despre asta se vorbește puțin sau fără profunzime. Am încercat să surprind frumusețea femeii zilele acestea sub alte forme, iar exercițiul a fost revelator. Am întâlnit zâmbetul larg când speranța zilei de mâine reapare, plânsul puternic și eliberator în fața unui gest simplu, o perucă nouă purtată cu demnitate în lupta cu boala și bucuria unui machiaj ce ascunde suferințe adânci, răsuflarea eliberatoare la finalul unei zile copleșitoare, mângâierea caldă pe chipul unui copil drag, privirea luminoasă spre soarele mult așteptat, cuvântul cald către omul mult prea încercat și poate vulnerabilitatea afișată cu o sinceritate de neegalat.
Închei cu îndemnul de a căuta frumusețea femeii dincolo de clișeele clasice, de a surprinde în momente-cheie scântei ale interiorului, mici, subtile, dar autentice, creatoare de modele de umanitate, aflate permanent în proximitatea sufletului nostru. Iar când le vom găsi, să lăsăm lumina din ele să ne inunde inimile, oferind la schimb un lucru aparent mărunt: confirmarea că au fost VĂZUTE.