Scotocind prin minunata lume a legendelor după adevărata semnificație a sărbătorii mărțișorului, încercând cumva să scap de tot iureșul comercial pe care de la an la an îl capătă, m‑am oprit, simplu, la una dintre variante. Prin urmare, un prinț salvează soarele din ghearele unui balaur fioros, tipic basmelor românești. Soarele eliberat încălzește pământul, aducând primăvara mult-așteptată. Doar că finalul nu este cel așteptat. Minunatul prinț moare, iar din rănile‑i adânci cad picături de sânge roșii în zăpada albă. În memoria lui, fetele tinere care îl prețuiau împletesc fire roșii și albe în brățări simple pe care le împart feciorilor. Legenda mi‑a lăsat în suflet sentimentul de simplitate și iubire. Să înțeleg că nu este nevoie de mai mult decât un simplu fir de mărțișor pentru a‑ți exprima prețuirea și dragostea pentru cel căruia îl oferi, fie el bărbat sau femeie. Prin atât de puțin dăruim de fapt atât de mult, dăruim esența împletiturii: dragostea pură.
Și acum explicațiile mai profunde. Roșu semnifică jertfa și dragostea pentru tot ceea ce ne înconjoară, fie că sunt darurile naturii sau ale omului, iar albul puritatea care trebuie să le învăluie pe cele două. Dragostea omului pentru lumea înconjurătoare dăinuie din cele mai vechi timpuri, ne luptăm să o recâștigăm, pentru că este în noi, și o dorim palpabilă, de la gingașul ghiocel până la parfumul florilor de măr. Poate că în goana noastră după împlinirea tradiției ar trebui să ținem cont de aceste vechi povești, care ne oferă o alternativă tihnită a sărbătoririi mărțișorului. În fond, este despre lupta prin care binele și dragostea înving dacă sunt oferite cu puritate și dăruire sinceră. Ar mai fi de folos și să înțelegem poate că primăvara restabilită de prinț este cea din noi, prin care ne reînnoim, ne reinventăm, prin care învățăm să iubim și să oferim, simplu şi pur, un fir de mărțișor plăpând și prin el să ne facem inimile primăvară.