Există oameni în viața noastră care schimbă modul în care ne raportăm la viață, ne schimbă trăirile, emoțiile, aș îndrăzni să spun mentalitățile. Am constatat însă că pot exista și astfel de locuri, dacă știm să le căutăm și dacă, atunci când le găsim, ne conectăm cu adevărat, lăsând imaginile vizuale, auditive, olfactive, tactile să ne inunde simțurile până ne contopim complet cu ele. Cu toții avem astfel de locuri, fie că sunt cele în care am copilărit cu mirosul mâinilor pline de iubire ale bunicilor sau doar cele în care am petrecut clipe puține, dar de neuitat.
Pentru mine, un astfel de loc se află în munții Buzăului. Este locul în care bunicii mei munceau cu drag pământul, înconjurați de natura sălbatică în care animalele nu știau de garduri electrice, ci doar viețuiau împreună cu omul, în care nucile era musai să le împarți cu veverițele, porumbul cu căprioarele și, din păcate, recolta cu porcii mistreți. Dar oamenii nu păreau atât de deranjați de asta, era circuitul vieții în natură cumva. Anii trec, iar mâinile străbunilor nu mai trudesc, vremurile se schimbă, tinerii merg la oraș, dar locul, locul acela trebuie păstrat, în amintirea lor și spre salvarea noastră, ca un refugiu.
Cabana dintre pini este o oază de liniște și armonie perfectă cu natura. Nu întâmplător se numeşte așa, este înconjurată de pini Zâmbru, renumiți pentru aerosolii atât de benefici sistemului respirator, puțini știu asta. De fapt, puțini dintre noi mai ştim că natura poate fi aliatul perfect în păstrarea unui sistem imunitar folosit ca scut într-o lume în care poluarea pune amprenta tot mai mult pe sănătatea noastră. Pășunile din jur sunt bogate în plante medicinale diverse și flori de fâneață de o frumusețe și simplitate ancestrale. Ce bine ar fi dacă am mai putea să ne bucurăm de gingășia unui fir de iarbă, a unei flori de pe marginea gardului sau măcar de îmbrățișarea dată unui copac încărcat cu energie! Mă simt norocoasă că încă pot simți la un nivel atât de profund toate acestea. Că bătaia vântului și șuieratul frunzelor din pădurea ce înconjoară cabana încă îmi fac inima să tresalte, că o coajă de nucă picată din lăbuțele unei veverițe aduce zâmbetul instantaneu, că mireasma florilor și a fânului proaspăt cosit îmi umple plămânii de viață, că trilurile păsărilor mă fac să ies pentru o clipă din liniștea monumentală a locului, că mugetul și talanga animalelor sătenilor mă contopesc cu pământul mult iubit al bunicilor mei. Toate acestea mă întorc în timp, acolo unde văd și aud sapa intrând în pământ, râsetele clăcilor de toamnă și tihna oamenilor de altădată. Garduri de lemn înconjoară acest tărâm rupt parcă din altă lume, odată pășind iarba crudă, simți cum lași în urmă o lume a bucuriilor efemere, pentru a intra în alta, a celor eterne. Nuci, brazi, mesteceni, pini, cireși și tei sălbatici sunt străjerii acestui tărâm. Doar căpițele de fân par urmele mâinii omului în decorul completat de pășuni bogate și sunetul apei ce curge repejor în pârâul din apropiere.
Natura este încă acolo, plină de viață, de sens și semnificație. Ne așteaptă cu o paletă atractivă de beneficii vii, pe care ecranul nu le poate surprinde și nici reda. Din când în când aleg să mă întorc între pinii dragi ai copilăriei mele, de unde mă încarc pentru a da mai departe din înțelepciunea pământului. Scriu aceste rânduri pline de recunoștință bunicilor mei pentru amintirile lăsate în urmă și mai ales tatălui meu pentru modul în care a ales să ducă mai departe povestea acestui loc minunat, prin amplasarea unei căbănuțe simple într-un tablou complex desenat de natura însăși, tablou care, din păcate, nu poate fi redat în săracele mele cuvinte. Sunteți cu noi, acolo, vă simt în adierea ușoară a vântului, privind spre generațiile care vin din urmă, învățându-ne constant să apreciem pământul, natura și moștenirea imaterială lăsată de voi.